REVOLTAT. Cosmin Olaroiu este hotarat sa nu cedeze in fata sicanelor seicilor Tehnicianul spune ca el este cel care le-a cerut oficialiilor de la Al Hilal sa-i intrerupa contractul, satul de razboiul cu federatia saudita. Gabriel Esanu Cosmin Olaroiu este decis sa plece de la Al Hilal, in ciuda protestelor fanilor care il vor inapoi la echipa. Fostul tehnician al Stelei este extrem de suparat ca fotbalistii care nu fusesera opriti pentru meciul cu Al Shabab si care erau in tribuna nu au fost lasati sa sarbatoreasca pe teren castigarea Cupei Printului. El crede ca aceasta este o noua sicana venita din cauza razboiului pe care il are cu federatia saudita. „Le-am cerut celor de la Al Hilal sa intrerupem contractul imediat dupa meci. Am avut o discutie cu conducerea clubului si am zis ca suntem implicati intr-o lupta care va continua la nesfarsit si ca e mai bine ca eu sa merg in alta parte. Mi-am facut treaba, am obtinut ce mi-am propus. Partea cu tricoul e o inventie si o interpretare fortata. Eu am plecat pentru ca nu mi s-a parut normal ce s-a intamplat cu jucatorii mei. Ii voi apara indiferent de consecinte. Pot sa fiu si impuscat, dar eu imi apar jucatorii”, a tunat Olaroiu.