Cosmin Olăroiu pe urmele lui Dan Petrescu? „Oli” favorit să preia formația cu care „Bursucul” a câștigat Cupa Chinei!
Fostul tehnician al „roș-albaștrilor”, Cosmin Olăroiu i-ar putea lua locul lui Capello în China! Antrenorul român l-ar putea înlocui pe italianul Fabio Capello pe banca echipei de fotbal chineze Jiangsu Suning, club care în 2015-2016 a fost pregătit și de Dan Petrescu. Informația a apărut în presa italiană.
Clubul asiatic, care are acelaşi proprietar ca şi Inter Milano, ar urma să oficializeze în orele următoare despărţirea de celebrul tehnician italian Fabio Capello. Aceesta a întrerupt relaţiile cu clubul din cauza tensiunilor şi a cerut rezilierea contractului.
Chinezii de la Jiangsu Suning au avut un debut de sezon sub așteptări, cu două eşecuri în primele trei etape, iar o schimbare pe banca tehnică a formației care în acets an are obiective foarte îndrăznețe era aşteptată. „Unele indiscreţii l-au indicat pe Cosmin Olăroiu drept succesor al italianului. Pentru el este pregătit un contract pe trei ani, în timp ce colaborarea dintre club şi fostul antrenor al echipelor AS Roma, Juventus şi al naţionalelor Angliei şi Rusiei se încheie după mai puţin de un an”, susține presa din Peninsulă.
În vârstă de 48 de ani, Cosmin Olăroiu a plecat în decembrie de la Shabab Al-Ahli, club care activează în Emiratele Arabe Unite, după ce a mai pregătit şi alte echipe arabe, Al-Hilal din Arabia Saudită, Al-Sadd din Qatar, Al Ain, de asemenea din Emiratele Arabe Unite şi naţionala Arabiei Saudite.
Cosmin Olăroiu şi-a petrecut şi o parte a carierei de jucător în Asia, la Suwon Samsung Bluewings din Coreea de Sud şi JEF United Ichihara din Japonia. Dacă va prelua echipa chineză, Cosmin Olăroiu nu va fi primul român care o antrenează pe Jiangsu Suning. Actualul tehnician al celor de la CFR Cluj, liderul României, Dan Petrescu, i-a pregătit pe chinezi și i-a dus spre o mare performanță, respectiv câștigarea Cupei Chinei în 2015.