Cosmin Olăroiu tocmai a câștigat titlul de campion al Chinei cu Jiangsu Suning și nu duce lipsă de oferte. Totuși, tehnicianul de 51 ani exclude venirea la echipa națională a României, după Mirel Rădoi.
Cosmin Olăroiu a avut o intervenție la DigiSport în care excludea categoric venirea la echipa națională a României. Antrenorul lui Jiangsu Suning susține că nu ar putea niciodată să îl înlocuiască pe Mirel Rădoi la vreo formație și îl numește pe actualul selecționer al României, „fiul său”.
„Este imposibil ca, Cosmin Olăroiu să antreneze după Mirel Rădoi. Cosmin Olăroiu nu poate să-și înlocuiască fiul, că să spun așa. N-aș face niciodată lucrul ăsta. Dacă n-aș avea unde să antrenez și singura posibilitate ar fi să antrenez în locul lui Rădoi, n-aș face asta. Niciodată n-aș face asta.” a declarat Cosmin Olăroiu la DigiSport.
Campion în China cu Jiangsu Suning, Olăroiu punctează că nu antrenorul este problema la echipa națională și dezvăluie că Rafa Benitez, managerul lui Dalian Pro, l-a feliciat după triumful din Super League. „Nu antrenorul este problema echipei naționale! Antrenorul poate aduce un plus, dar nu decisiv. În România avem jucători străini care vin pe salarii mici, nu vin jucători de valoare aici. Jucători care să fie un model pentru fotbaliștii români prin modul în care se antrenează, prin modul în care se comportă. Noi avem această tendință de a trăi din filme! Toți suntem cei mai buni, cei mai frumoși, cei mai bogați… În România nu există un om sărac, toți sunt bogați! Toți au mașini, toți au ceasuri, ca-n filme. Realitatea e cu totul alta. Rafa Benitez m-a uimit. Eu sunt nimeni pe lângă Rafa Benitez și mi-a transmis un mesaj după câștigarea titlului. A cerut numărul de la club și mi-a scris, m-a felicitat.” a mai completat antrenorul de 51 ani.