Cosmin Natanticu s-a „cinstit”, iar soția l-a privit. Șprițul are alt gust după „Asia Express”!
Competiția „Asia Express” i-a apropiat și mai mult! Cosmin și Eliza Natanticu au trecut prin cele mai intense probe pe „Drumul Împăraților”, iar obstacolele în fața cărora îi pune viața nu mai par atât de dificile. Au învățat să privească lucrurile detașat și să se bucure de orice moment. Dar, mai ales, să aprecieze fiecare fel de mâncare sau tip de băutură. În condițiile în care experiența recent încheiată nu a fost una tocmai ușoară, din acest punct de vedere. CANCAN.RO are imagini exclusive cu cei doi soți, în timp ce se relaxeaxă la o întâlnire, aparent banală, cu prietenii.
Au dat tot ce au avut mai bun și au reușit să atragă simpatia telespectatorilor! Însă, mai presus de orice, au învățat o lecție importantă: se bucură de statutul pe care-l au, dar și de viața frumoasă pe care o trăiesc.
Eliza și Cosmin Natanticu, întâlnire de gradul zero cu prietenii
Zilele trecute, cei doi soți au vrut să profite de vremea încă frumoasă și s-au relaxat la restaurant. Nu singuri, ci alături de câțiva prieteni, care au venit și cu copiii lor. Prilej bun pentru Eliza și Cosmin să le ofere atenție și să se bucure de prezența lor!
Șprițul are alt gust după „Asia Express”!
Chiar dacă era ziua în amiaza mare, șprițul a fost nelipsit! Natanticu a început cu un pahar de bere, pe care l-a dat pe gât rapid, semn că setea era mare. Mai apoi, după ce le-au fost aduse preparatele comandate, țuica și-a făcut loc pe masă, dar și în paharul actorului. În tot acest timp, Eliza s-a bucurat de prezența copiilor, a prietenilor și nu s-a arătat deloc deranjată de apetitul soțului pentru diversele licori.
(CITEȘTE ȘI: AU RĂBUFNIT! ELIZA ȘI COSMIN NATANTICU S-AU CERTAT LA „ASIA EXPRESS”: ”NU MAI POT!”)
Eliza Natanticu, la un pas de moarte
Eliza Natanticu și-a retrăit drama prin care a trecut în urmă cu câțiva ani. În cadrul podcast-ului „Stai să zic eu’, de pe Youtube, jumătatea lui Cosmin Natanticu a vorbit despre coșmarul pe care l-a trăit pe patul de spital, după ce a fost operată din cauza unui chist ovarian.
”Eram să mor în urma unei operații banale, am contactat o bacterie de pe acolo. Oamenii mi-au zis în spital că am venit eu cu bacteria de acasă. Trei săptămâni am stat în spital, nu știau ce să-mi facă.
Făceam temperatură continuu. Trebuia să mă operez la un chist ovarian. Am ajuns acasă și după două zile i-am spus lui Cosmin că nu mă simt bine. Stătea Cosmin noaptea lângă mine și citea din Acatistul Sf. Nectarie, plângea acolo la capul meu. După ce m-am vindecat, mi-am reevaluat toată viața și mi-am spus că vreau să-mi urmez visul, adică muzica”, a dezvăluit Eliza Natanticu.
Optimismul și gândirea pozitivă i-au salvat viața concurentei ”Asia Express”
Starea sa de sănătate se agrava și Eliza Natanticu a ajuns din nou pe mâna medicilor și a fost operată pentru a doua oară. Și asta nu este tot! Doctorii au insistat chiar să-i facă și o a treia intervenție chirurgicală, dar aceasta nu le-a mai permis:
”Până la urmă, m-am întors în spital pentru că ceva era în neregulă. M-au operat încă o dată, aproape fără voia mea. Eu nu-mi mai reveneam. Au încercat toate medicațiile posibile.
La un moment dat cu ajutorul doamnei Maia Morgenstern, care a intervenit pentru mine și a dat niște telefoane au început să apară deodată medici, oameni din afara spitalului. Efectiv eram pe ducă și după cea de-a doua operație nici atunci nu au știu ce să-mi facă. Au vrut să mă opereze și a treia oară, să vadă dacă e vreo infecție, dar nu i-am lăsat”, a povestit Eliza Natanticu.
(VEZI ȘI: CE DIFICULTĂȚI AU ÎNTÂMPINAT COSMIN ȘI ELIZA NATANTICU ÎN COMPETIȚIA ”ASIA EXPRESS”)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.