Cosmin Cernat, vedeta Kanal D de la ”Insula de 1 milion”, a găsit soluția: deranjat teribil de… A fugit cu trotineta!
„Căldură mare, mon cher”, iar Cosmin Cernat simte din plin arșița verii. Mai ales când s-a aventurat la o ieșire prin capitala înfierbântată. Dar totul are o rezolvare…. Vedeta TV n-are răbdare să comande vreun taxi sau, poate, din motive financiare, preferă o altă variantă. Astfel că, prezentatorul de la Kanal D „încalecă” o trotinetă electrică, din stradă, și-și continuă drumul. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile.
În România nu-i ca-n Canada, țară-n care cunoscutul prezentator TV a locuit aproximativ doi ani, cu gândul de a rămâne acolo, pe viață. Nu a fost să fie, destinul rezervându-i, se pare, cu totul altceva.
Cosmin Cernat s-a întors pe plaiurile autohtone unde între timp a mai bifat câteva proiecte TV de anvergură, printre care și „Insula de 1 milion”, show transmis în acest an de Kanal D. Iar în aceste zile simte și el, din plin, arșița verii.
Și ieftin, și rapid
Vedeta TV s-a aventurat la o ieșire în miez de zi prin Capitala toropită de temperaturile caniculare și a resimțit din plin cele 40 de grade de afară. N-a rezistat prea mult să exerseze mersul pe jos… Astfel că, prezentatorul TV a găsit cel mai îndemână mod de a se deplasa. Și rapid, și ieftin, în același timp.
Cu rucsăcelul în spate și îmbrăcat ca un adolescent la modă, Cernat a „încălecat” o trotinetă electrică lăsată-n stradă și…dus a fost!
(CITEȘTE ȘI: COSMIN CERNAT E UN TATĂ “COOL”. CUM L-AM SURPRINS PE PREZENTATORUL TV ALĂTURI DE FIUL SĂU)
Care e marea suferință a prezentatorului TV
Cosmin Cernat, de altfel și un cunoscut comentator sportiv, a prezentat în urmă cu ceva ani nu mai puțin de trei ediții a show-ului „Exatlon”. El a revenit în lumina reflectoarelor odată cu reality-show-ul „Insula de 1 milion”. Acesta a fost căsătorit cu fosta campioană de atletism, Monica Iagăr, cu care are două fete, Ayana și Maya.
În anul 2011, Cernat s-a recăsătorit cu Mădălina Moroșanu, de profesie producător TV, care la rându-i are un băiat din prima căsătorie. Cei doi s-au cunoscut chiar la Kanal D și au o căsnicie care durează de mai bine de 15 ani.
Prezentatorul TV în vârstă de 48 de ani, născut în București, a avut o copilărie marcată cu o suferință pe care a purtat-o mult timp în suflet. Cosmin Cernat a rămas orfan de mamă când avea doar șase ani. După moartea mamei sale, a fost crescut de bunică. Tot în copilărie, mergea la Focșani, la bunicii din partea tatălui său.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.