Coșmarul prin care a trecut directoarea din Botoșani: a avut 3 luni COVID, iar prefectul i-a făcut plângere penală

Publicat: 26/11/2020 | 14:12

Carmen Nicolau, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani, a trăit un adevărat coșmar, odată ce a fost infectată cu noul coronavirus. S-a întâmplat în luna iulie, iar boala a fost cruntă pentru ea, dar și pentru soțul ei, infectat și el. Femeia s-a vindecat abia după trei luni, dar problemele nu se încheiaseră.

Carmen Nicolau avea să fie internată la Spitalul ”Matei Balș” din Capitală. ”La sfârșitul lunii Iulie, ne-am infectat cu Covid, eu și soțul meu. Ne-am internat imediat și ne-am întors acasă abia în luna octombrie 2020. Am avut forme severe de boală. Pe data de 3.08.2020, am fost transferați în stare foarte gravă, la București. Au fost 3 luni de suferință, chin, durere fizică și psihică, deznădejde, credință și speranță. Mulțumim lui Dumnezeu că acum suntem bine!”, spune Carmen Nicolau, pentru botosaneanul.ro. (CITEȘTE ȘI: MESAJUL ȘI IMAGINILE TULBURĂTOARE ALE DANEI NEACȘU DE LA DJ HARRA: ”ASEARĂ AM SIMȚIT CE ÎNSEAMNĂ COVID!”)

”Rudele, prietenii, medicii, personalul medical, colegii de serviciu au fost, așa cum m-am așteptat: Minunați! Vor fi în toate rugăciunile mele!”, a continuat Carmen. Doar că nu toți i-au fost alături. Prefectul județului avea să-i facă plângere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor. ”Dincolo de suferința cauzată de boală am simțit, pentru prima oară în viața mea, cum este sa te lovească cineva în cel mai vulnerabil și dificil moment al vieții. Mă refer la plângerea penală nefondată, formulată împotriva mea de către dl. Prefect al Județului Botoșani pentru zădărnicirea combaterii bolilor”, a dezvăluit Carmen Nicolau.

Coșmarul prin care a trecut directoarea din Botoșani

Dosarul avea să fie, până la urmă, clasat. ”Dar nu pot să nu mă întreb ce fel de om te lovește când ești pe patul de spital, luptându-te cu cea mai cumplita boală? Unde este compasiunea, empatia, ajutorul pe care orice creștin trebuie să îl acorde celor aflați in necaz? Dacă procedura nu este aplicată tuturor celor din județul Botoșani care se infectează cu Covid, atunci este clar că numai un sentiment de ură personală l-a determinat pe domnul Prefect să depună o asemenea reclamație nefondată la Parchet. Eu nu cred ca am făcut ceva vreodată în viața mea care să stârnească atâta ură și răutate. Se spune ca până la urmă, orice poate fi iertat, dar povestea asta nu are nicio scuză!”, a comentat, în încheiere, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult