În ultimele două săptămâni, coronavirusul a suferit trei mutații, ultima dintre ele fiind descoperită în Nigeria.
Astfel, vorbim despre a treia tulpina raportată în lume, după cele din Marea Britanie și Africa de Sud, descoperite recent dar și despre o înmulțire a cazurilor de infectare ce are la bază mutația extrem de contagioasă apărută în Anglia.
„Este o filiație separată față de cele din Marea Britanie și Africa de Sud. Cea pe care am descoperit-o în Nigeria, din puținele date pe care le avem până acum prezintă mutația 501”, a declarat John Nikegansong, director al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Africa.
Joi, în Germania a fost identificată această formă la o femeie sosită de la Londra. Mai grav, și Italia a raportat un astfel de caz, însă a fost raportat la o persoană care nu a avut niciun fel de contacte cu Marea Britanie, iar acest fapt ridică multe semne de întrebare.
În prezent, cele mai multe cazuri au fost raportate din nou în Marea Britanie, aproape 40.000 de persoane înfectate în ultimele 24 de ore, Rusia ocupă locul 2 cu 29.935 de cazuri, iar Germania locul trei, cu aproape 19.500 de cazuri.
Citește și: Adevărul din spatele leșinului asistentei care s-a vaccinat anti COVID-19. Apropiații susțin că a murit