Coronavirus România. Aproape jumătate din cazurile din ultima săptămână au fost înregistrate în Capitală și alte 4 județe
Coronavirus România. Aproape jumătate din cazurile din ultima săptămână au fost înregistrate în Capitală și alte 4 județe, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.
44% din totalul cazurilor de COVID-19 confirmate în ultima săptămână au fost înregistrate în București, Argeș, Brașov, Dâmbovița și Prahova, iar 53% dintre decese au avut loc în Prahova, Argeș, București, Brașov și Galați.
Potrivit raportului INSP pentru săptămâna 6-12 iulie, în județele Argeș și Brașov se înregistrează o rată de incidență cumulată de peste 100 la 100.000 de locuitori, în timp ce în județele Buzău, Dâmbovița, Galați, Gorj, Vrancea și Prahova rata de incidență este de peste 50 la 100.000 de locuitori. (CITEȘTE ȘI: LA CE SĂ SE AȘTEPTE ROMÂNII DUPĂ 17 IULIE. RAED ARAFAT A EXPLICAT: „SOLUȚIA EXISTĂ, NU ȘTIU DACĂ TREBUIE…”)
Conform acestuia, unul din zece cazuri a fost înregistrat în rândul personalului medical. În ceea ce privește decesele, 78,4% din totalul acestora au fost la persoane de peste 60 ani, iar 59,2% la bărbați. De asemenea, 94% dintre decedați aveau cel puțin o comorbiditate asociată.
Decese România
În intervalul 13.07.2020 (10:00) – 14.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 decese (13 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, București, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea.
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. (VEZI ȘI: MINISTRUL ECONOMIEI, DECLARAȚII DESPRE ÎNCHIDEREA TERASELOR DUPĂ ORA 22 DIN CAUZA NUMĂRULUI MARE DE INFECTĂRI CU NOUL CORONAVIRUS)