Coronavirus România 4 ianuarie. Câte persoane s-au infectat în ultimele 24 de ore
Coronavirus România 4 ianuarie. Grupul de Comunicare Strategică a raportat un număr de 3.130 de pacienți infectați în ultimele 24 de ore. Bilanțul pandemiei de COVID-19 a ajuns la 643.559 de persoane.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.130 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 290 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Câte teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.837.361 de teste. Dintre acestea,9.550 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.320 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.230 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 138 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 4 ianuarie a.c.
NU RATA: ANUNȚUL FĂCUT DE MINISTERUL SĂNĂTĂȚII! NOUA TULPINĂ A CORONAVIRUSULUI NU A AJUNS ÎN ROMÂNIA
Pe teritoriul României, 30.529 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.957 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 43.389 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 63 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.395 de apeluri la numărul unic de urgență 112.