Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, duminică, la ora 10:00, că s-au înregistrat 1.377 cazuri noi de coronavirus în România, în ultimele 24 de ore. Raportul detaliat a fost făcut public la ora 13:00.
Până astăzi, 28 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.776.949 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.277 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.679.942 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.377 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 19 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
(VEZI AICI: CÂȚI OAMENI A UCIS ÎN ÎNTREAGA LUME PANDEMIA DE CORONAVIRUS. NUMĂRUL ESTE HALUCINANT)
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.646. Dintre acestea, 1.212 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.212 pacienți internați la ATI, 120 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 124 sunt minori, 114 fiind internați în secții și 10 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.706.937 de teste RT-PCR și 5.268.212 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.728 de teste RT-PCR (3.584 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.144 la cerere) și 12.410 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 36.168 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.512 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.539 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 50 de persoane.