Coronavirus România, 27 aprilie 2021. 2.019 de cazuri noi au fost înregistrate în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat numărul de români care s-au infectat cu SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei până astăzi, 27 aprilie 2021, dar și în ultimele 24 de ore.
Până astăzi, 27 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.049.539 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 979.445 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.019 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 415 persoane au fost reconfirmate pozitiv. (CITEȘTE ȘI: DESCOPERIRE ULUITOARE FĂCUTĂ DE CERCETĂTORI! UN CORONAVIRUS ANTIC AR FI AFECTAT OMENIREA ÎN URMĂ CU MII DE ANI)
Câte teste coronavirus s-au făcut până la data de 27 aprilie 2021
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.291.143 de teste RT-PCR și 863.621 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.971 de teste RT-PCR (12.097 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.874 la cerere) și 10.266 teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 53 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 27 aprilie a.c. (VEZI ȘI: PESTE 16.000 DE DOZE DE VACCIN ANTI-COVID-19 AU FOST DISTRUSE! AU RĂMASE NEFOLOSITE ŞI AU EXPIRAT)
Pe teritoriul României, 32.687 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.004 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 43.524 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 105 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.456 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.443 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Câte sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea măsurilor de prevenirea și combaterea a pandemiei de COVID-19
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 26 aprilie, 4.683 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 935.565 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.