Coronavirus România, 23 iulie 2021. 104 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
Până astăzi, 23 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.057 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.047.117 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 104 cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 28 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrat 8.602.219 teste RT-PCR și 1.734.485 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.038 de teste RT-PCR (4.681 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.357 la cerere) și 14.587 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 601 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 449 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 38.542 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 41 de persoane.