Coronavirus România 19 ianuarie. Câte persoane s-au infectat în ultimele 24 de ore
Coronavirus România 19 ianuarie. Câte persoane s-au infectat în ultimele 24 de ore? Grupul de Comunicare Strategică va informa, în jurul orei 13:00, situația celor care s-au infectat cu noul coronavirus. De asemenea, va fi anunțat și bilanțul pandemiei de COVID-19.
––––––––––––––––
UPDATE – Până astăzi, 19 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 697.898 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 630.236 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.745 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
CITEȘTE ȘI: VACCINAREA ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI ESTE CONTRAINDICATĂ FEMEILOR ÎNSĂRCINATE
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.417. Dintre acestea, 1.050 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.193.417 teste RT-PCR și 51.608 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.060 de teste RT-PCR (14.692 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.368 la cerere) și 5.432 de teste rapide antigenice.
NU RATA: CUM SE TRANSMITE ȘI CE SIMPTOME PROVOACĂ NOUA TULPINĂ A CORONAVIRUSULUI
Pe teritoriul României, 42.717 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.462 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.150 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 136 de persoane.