Coronavirus România, 18 iunie 2021. 6 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
Până astăzi, 32.212 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 17.06.2021 (10:00) – 18.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 97 de decese (62 bărbați și 35 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Buzău, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Sălaj, Sibiu, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
91 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 5 dintre acestea s-au produs în luna octombrie 2020, 12 în noiembrie 2020, 19 în decembrie 2020, 20 în ianuarie 2021, 8 în februarie, 14 în martie 2021, și 13 în aprilie 2021, în județele Argeș, Bistrița-Năsăud, Dolj, Galați, Hunedoara, Ilfov și Municipiul București.
Dintre cele 97 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 887. Dintre acestea, 181 sunt internate la ATI.