Coronavirus România, 12 octombrie 2021. 442 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
Până astăzi, 12 octombrie, 40.071 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 11.10.2021 (10:00) – 12.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 442 de decese (226 bărbați și 216 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele442 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 4 la categoria de vârstă 30-39 ani, 20 la categoria de vârstă 40-49 ani, 34 la categoria de vârstă 50-59 ani, 112 la categoria de vârstă 60-69 ani, 139 la categoria de vârstă 70-79 ani și 131 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Cele două decese de la categoria de vârstă 20-29 de ani: un pacient de sex feminin, în vârstă de 26 de ani, fără comorbidități, nevaccinat, din județul Caraș-Severin și un pacient de sex feminin, în vârstă de 26 de ani, fără comorbidități, nevaccinat, din Județul Prahova.
410 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 10 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 22 de pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 442 pacienți decedați, 397 erau nevaccinați și 45 vaccinați. Cei 45 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 49 și 91 de ani. 44 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar unul nu a avut comorbidități declarate.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 17.141. Dintre acestea, 1.667 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 467 sunt minori, 428 fiind internați în secții și 39 la ATI.