Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, la ora 13:00, că s-au înregistrat 5 decese cauzate de coronavirus în ultimele 24 de ore.
Până 1 iulie, 33.861 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 30.06.2021 (10:00) – 01.07.2021 (10:00), au fost raportate de către INSP 75 de decese (46 bărbați și 29 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Brașov, Călărași, Cluj, Dolj, Gorj, Ilfov, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman și Municipiul București.
70 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, două dintre acestea s-au în luna septembrie 2020, opt în luna octombrie 2020, 18 în noiembrie 2020, 22 în decembrie 2020, 10 în ianuarie 2021, cinci în martie 2021, cinci în aprilie 2021, în județele Brașov, Călărași, Cluj, Gorj, Ilfov, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Teleorman și Municipiul București.
Dintre cele 75 de decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, șase decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
64 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, șapte pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru patru de pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.