În ultimele 24 de ore s-au înregistrat câteva decese din cauza infecției cu noul coronavirus, iar reprezentanții de la GCS au făcut o informare în acest sens. De azi, 16 aprilie 2021, vaccinarea cu AstraZeneca se poate face și fără programare în România.
Până astăzi, 25.937 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV- 2 au decedat, se arată în comunicatul oferit Grupul de Comunicare Strategică. În intervalul 15.04.2021 (10:00) – 16.04.2021 (10:00) au fost raportate 137 de decese (71 bărbați și 66 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 41 decese la categoria de peste 80 de ani. 123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 10 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.887. Dintre acestea, 1.493 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.086.549 de teste RT-PCR și 760.991 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.630 teste RT-PCR (13.564 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.066 la cerere) și 11.838 de teste rapide antigenice.
Te-ar putea interesa: La cât a ajuns numărul infectărilor în România și ce au anunțat cei de la Pfizer despre a treia doză de vaccin
Începând de astăzi, 16 aprilie 2021, persoanele care își doresc să se vaccineze cu AstraZeneca (Vaxzevria) o pot face pe loc, fără să mai aibă nevoie de programare. Există o veste bună și pentru ceilalți oameni care așteaptă să se vaccineze cu Pfizer și Moderna: platforma de programare a fost optimizată, iar acum se poate vedea atât poziția în lista de așteptare, cât și capacitatea de vaccinare a centrului respectiv, anunță autoritățile, relatează digi24.ro.
Seara trecută erau disponibile pentru programarea la vaccinare aproximativ 97.000 de locuri.
??ℹ️ Platforma de programare a fost optimizată!
✅ Acum se poate vedea:
– poziția în lista de așteptare;
– capacitatea…Publicată de RO Vaccinare pe Joi, 15 aprilie 2021
În momentul în care vă prezentați la centrul de vaccinare unde sunt locuri disponibile, trebuie să veniți cu un document de identitate. În plus, trebuie să vă asigurați că nu aveți simptome asociate virusurlui SARS-CoV-2. Autoritățile au mai subliniat că vaccinarea se va realiza în limita capacității de vaccinare a centrului.
Sursa foto simbol: pixabay.com/ro