Până astăzi, 14 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 859.709 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De asemenea, 783.642 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.383 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 21.483 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 13.03.2021 (10:00) – 14.03.2021 (10:00) au fost raportate 44 de decese (28 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.
41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.328.098 de teste RT-PCR și 434.247 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.192 de teste RT-PCR (8.599 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.593 la cerere) și 5.343 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 50 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 14 martie a.c.
Pe teritoriul României, 52.307 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.304 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.688 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 115 persoane.