Cornel de la Insula Iubirii a făcut-o lată! Concurentul s-a lăsat purtat de val și a dat-o în bară alături de ispite, lucru care a pus-o pe jar pe Iustina. Cea din urmă a răbufnit, a început să plângă și i-a dat papucii iubitului ei, în văzul tuturor. Ba chiar l-a rugat pe Radu Vâlcan să-i transmită lui Cornel acest lucru. Zis și făcut! Când îi era lumea mai dragă, bărbatul a primit vestea neplăcută: partenera lui s-a supărat foc și l-a părăsit, după ce a văzut imaginile cu el și ispita în apă! Reacția lui Cornel i-a lăsat pe mulți mască. Cum a explicat întreaga scenă?
Cornel de la Insula Iubirii a dat-o în bară. Concurentul a fost părăsit de Iustina, după ce ea a văzut imaginile cu el și ispita din apă. Concurenta nu s-a putut abține, a izbucnit în lacrimi și i-a dat papucii iubitului ei, în văzul tuturor. După ce tânăra a rupt logodna cu el, bărbatul a făcut o serie de dezvăluiri neașteptate.
„Inițial nu a vrut, pentru că ea este conștientă de faptul că este o persoană extrem de sinceră și dezinvoltă, spune tot, asta era o frică, iar a doua era ca nu cumva eu, aici, să o înșel cu o altă ispită. Mă refer la faptul că, înainte să fiu cu ea, aveam o problemă a mea, când vedeam o fată sau o femeie frumoasă în față, de multe ori nu-mi venea să mă abțin. Și am considerat asta ca un fel de boală pentru mine. Dar am găsit-o pe Iustina și încet am reușit să îmi revin și acesta a fost unul dintre motivele pentru care am zis că vin, să reușesc să îi recapăt încrederea”, a spus Cornel.
Cornel susține că nu s-a întâmplat nimic mai mult decât niște apropieri între el și ispită. Nu a fost nimic intim între cei doi, așa cum a înțeles iubita lui. Iustina a crezut că bărbatul a trecut deja la fapte, așa că i-a transmis că nu mai formează un cuplu și adio nuntă!
„Știam că s-au încercat anumite atingeri și că au încercat chiar să mă sărute și acum sunt fericit că s-a întâmplat doar atât, că nu e ceva din partea ei. Eu știam că sunt camere acolo. Mă așteptam și la reacție. Știam că dacă va vedea asta așa va face. Ideea e că nu înțeleg unde se vede că m-a sărutat sau alte chestii de genul ăsta, că nu s-a întâmplat așa ceva. S-au văzut acele apropieri într-adevăr, a venit de multe ori spre mine și s-a întâmplat să o prind, a încercat să mă sărute și am împins-o și iar înapoi, a fost de câteva ori chestia asta”, a continuat să spună bărbatul.
Cornel a explicat gestul ispitei, dezvăluind că nu se aștepta la o asemenea apropiere din partea ei.
„Am intrat amândoi în apă, eram conștienți de ceea ce facem, dar nu mă așteptam din partea ei la asemenea apropieri”, a adăugat acesta.
Cornel n-a suportat faptul că Iustina i-a dat papucii, așa că a ținut să-i transmită un mesaj. Acesta i-a întors vorbele ispitei și a contrazis-o total, pentru că situația a ajuns greșit la urechile partenerei lui de viață.
„I-aș spune că nu am trecut limitele pe care ni le-am propus. Nu i-am pus mâna în zone intime acelei fete. Nu am sărutat-o, doar au fost niște interacțiuni în apă (…) Nu mă consider singur încă, până nu am o discuție cu ea. Singura mea dorință acum ar fi să îi explic (…) Sincer nu trebuia să fac chestia aia, trebuia să fiu mai atent”, i-a spus Cornel lui Radu Vâlcan.
Mai mult decât atât, el a povestit în fața tuturor că Iustina îl iubește mult și este sigur că vor trece și peste această situație grea. Și-a cerut scuze, cu ochii în lacrimi, că a făcut-o să sufere.
„Știu că mă iubește mult și o să trecem și peste asta. Aș vrea să îi spun că nu a fost ce a părut și că există o explicație. Și îmi cer scuze că am făcut-o să sufere (…) M-a rănit felul în care s-a exprimat față de copiii mei, care nu nicio treabă și vină în treaba asta”, a conchis bărbatul.