Cornel Şfaiţer: Vorbele care au ieşit despre noi după meciul cu FCSB dor!

De: Cancan
Publicat: 29/12/2017 | 00:00

Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani susţine că acuzele pe care unii le-au lansat după jocul pierdut cu FCSB, printre care şi Iuliu Mureşan, preşedintele CFR Cluj sunt total nefondate.

„Îmi pare rău de discuţiile care au fost după meciul cu FCSB. Chiar s-a vorbit foarte urât şi eu unul nu mă simt deloc bine să fim acuzaţi de ceva. Cei care mă cunosc, ştiu cât mi-am dorit să batem Steaua. De când suntem în fotbal, nu am apelat la un joc murdar niciodată şi chiar nu merităm să fim jigniţi. O să demonstrăm noi şi cu FCSB. Trebuie să batem şi Steaua. Va veni şi rândul lor. Este singura echipă cu care nu am obţinut nimic acasă aşa cum însă nici Craiova nu a obţinut nimic la noi. Şi nu am auzit să spună cineva ceva urât de Craiova că pierde mereu la Botoşani!”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.

La rândul său, finanţatorul moldovenilor, Valeriu Iftime a spus că dorinţa sa cea mai mare este ca echipa să intre în play-off unde să bată şi FCSB şi CFR Cluj. „Eu aş vrea să bat FCSB-ul mai mult ca pe oricine. Aş vrea să ne calificăm în play-off şi să batem şi FCSB şi CFR Cluj”, a declarat Valeriu Iftime.

                                      

Cristi P.