Cornel Ilie vorbește despre presupusa relație cu Lidia Buble: „Nu există momentul portrivit. Doar timpul și ce faci cu el”
Cornel Ilie (44 ani) și Lidia Buble (27 ani) au lansat, în urmă cu doar câteva zile, piesa numită „Vino, du-te”, o poveste despre drama a doi îndrăgostiți. De când imaginile filmate au ajuns publice, fanii celor doi artiști au început să creadă că aceștia s-au cuplat în secret. Infomația nu a fost confirmată până în prezent.
Vocalistul trupei Vunk a și divorțat recent, iar Lidia Buble nu se află în nicio relație așa că orice este posibil. Mai mult, Cornel Ilie a publicat pe pagina sa de Instagram câteva cuvinte care pot fi interpretate în diferite moduri: „Nu există timpul potrivit, există doar timp și ceea ce alegi să faci cu el.”
Și-a anunțat divorțul acum o lună
La începutul lunii septembrie, Cornel Ilie și-a anunțat divorțul de soție printr-o postare pe rețelele de socializare: „De-a lungul timpului oamenii au făcut ca termenul divorț să capete un aer distructiv, fatalist, așa că o să formulez altfel: eu și cu Eliza nu mai suntem un cuplu. Am învățat foarte multe împreună unul de la altul, am învățat și mai multe despre noi înșine și, mai ales, despre viață. Am devenit mai puternici și mai curajoși unul prin celălalt.
Vom continua să ne creștem copiii cu aceeași dragoste și grijă, arătându-le toate frumusețile vieții, bunătatea față de ceilalți și învățându-i curajul de a face alegerile importante, la timpul lor. Ne vom ajuta mereu, rămânem aceiași prieteni buni, dar și aceleași persoane discrete cu viața lor personală. Astfel că aceasta este singura dată când vom spune ceva despre acest subiect. Vă mulțumim că înțelegeți această alegere. Există dragoste după iubire” – le-a transmis artistul fanilor săi.