Corina Chiriac susține că a găsit un leac băbesc împotriva coronavirusului. Artista le-a arătat fanilor, pas cu pas, ”tratamentul miraculos”. Specialiștii, însă, au contrazis-o pe Corina Chiriac.
Artista le-a explicat fanilor ei toți pașii care trebuie urmați, publicând și câteva fotografii în timp ce ea însăși își face tratamentul. Corina Chiriac susține că leacul ei împotriva răcelii poate fi folosit și pentru a scăpa de COVID-19.
”Pentru că suntem în anotimpul răcelilor’ vreau să vă amintesc un leac fără vârstă pe care îl practic eu și care este un excelent AntiCovid. Răceala este o hipotermie, deci trebuie înainte de toate să reîncălzim corpul . Dacă deja ne curge nasul, ne ustură ochii și ne țin’ mușchii spatelui, trebuie să încălzim capul. Iată cum mă vindec eu și ce secrete’ folosesc. Mulțumesc pentru atenție și vă doresc sănătate.
Dau cu cremă în jurul ochilor și pe față, mă leg cu o basma de bumbac pentru că voi transpira și mă ‘ împrietenesc’ câteva minute cu temperatura apei fierbinți.
Mă acopăr cu un prosop mare și gros, apoi mă aplec peste apa fierbinte. Stau deasupra apei 30, 40 de minute. Inspir pe nas, și pe gură, pe rând. La peste 56 de grade, virusul Corona moare. Opțional ascult în acest timp muzica de relaxare și îmi închipui numai stari frumoase…
În final, mă usuc pe păr, schimb basmaua cu o caciuliță și pun un prosop uscat în jurul gâtului. Dorm cât mai infofolită, intr-o cameră încalziă iar a doua zi caut să nu ies în frig. Dacă e nevoie, seara următoare repet procedura”, a postat Corina Chiriac pe contul ei de socializare.
În ciuda afirmațiilor făcute de artistă, leacul ei băbesc nu este văzut cu ochi buni de către medici. Mihail Pautov, specialist în chirurgie generală la Institutul Clinic Fundeni, afirmă că nu există studii care să demonstreze eficacitatea inhalării de abur cu aspirină. (CITEȘTE ȘI: CORINA CHIRIAC, DECLARAȚII GRAVE DESPRE COVID-19: „CIFRELE SUNT UMFLATE”)
”Nu există studii care să demonstreze orice efect benefic al inhalării de abur cu aspirină. Cu atât mai mult, nu există studii care să demonstreze că această tehnică este sigură. Acesta este un teren minat pe care e bine să nu calci. De altfel, orice sfat venit de la un non-medic care ține de utilizarea de medicamente trebuie tratat cu atenție și scepticism.
Este nesănătos să inhalezi abur fierbinte mai mult de 5 minute/ sesiune. Camera nu trebuie încălzită, indiferent dacă ești sau nu răcit; temperatura ideală în camera în care dormi este de 19-21 grade Celsius. «Virusul Corona» nu va muri la aburi fierbinți; mai rapid ne vom opări / ne vom arde mucoasele respiratorii. Este OK să ieși în frig și să lași corpul să se adapteze, atâta timp cât ești bine îmbrăcat”, a spus medicul Mihail Pautov.