Coregraful ansambului de dans popular din care Alexandra Măceșanu făcea parte a lansat un apel disperat către anchetatori. Lucian Stroe le-a cerut să ia măsuri drastice împotriva criminalului din Caracal în cadrul audierilor. Mesajul său a fost auzit de mii de oameni, care i-au împărtășit dorința, dar și durerea. Toți cei care au cunoscut-o și au iubit-o pe talentata adolescentă sunt îngenuncheați de suferință, iar vindecarea sufletului lor sfâșiat de această dramă pare o utopie.
La 15 ani, Alexandra Măceșanu lua cursuri de chitară și făcea parte dintr-un ansamblu de dans popular. Rând pe rând, de la rude, la colegi, prieteni și profesori și-au strigat durerea pe rețelele de socializare. În urmă cu câteva ore, coregraful ansamblului în care adolescenta activa a transmis un mesaj cutremurător în care le-a cerut anchetatorilor să ia o măsură drastică împotriva monstrului care le-a ucis pe cele două fete.
“PUNEȚI FIERUL ÎNCINS PE EL, CĂ SPUNE TOT. Stimați Polițiști” este mesajul transmis public de Lucian Stroe, coregraf la la Școala Populară de Artă Slatina.
În plus, el a făcut apel la oamenii simpli și nu numai ca să iasă în stradă și să participe la protestul organizat astăzi în Caracal.
“Mâine din Caracal, în toată țara; orele 18:00, o căutăm pe Alexandra și Luiza. Artiști, dansatori, soliști distribuiți, uniți-vă în căutarea fetelor!!!”, a mai scris Lucian Stroe pe pagina lui de Facebook.
Alexandra Măceșanu era elevă la Liceul “Mihai Viteazul” din Caracal; a terminat clasa a IX cu media 9,02. “Alexandra era un copil foarte bun. Era la clasa de științe sociale și a absolvit clasa a noua cu media 9,02. Era un copil foarte bun care și-a văzut mereu de drumul ei. Era un copil cum poate mulți părinți își doresc. Făcea parte dintr-un ansamblu de dans popular și din ce știu că lua și cursuri de chitară. Era un copil care nu avea preocupări decât legate de școală”, a declarat Liviu Mitroi, directorul Liceului “Mihai Viteazul” din Caracal, potrivit Mediafax.