SATISFACTIE. In ciuda faptului ca Rapid nu a castigat niciun derby in acest sezon, Copos este multumit de jocul echipei sale Razvan Scarlat Bossul de la ANA il lauda pe Hizo pentru ca a reusit sa faca echipa, desi investitiile au fost minime. – Domnule Copos, multumit de egalul cu Steaua? – Puteam mai mult. Am suferit enorm pe banda, alta era situatia cu Cesinha pe teren. Daca eram mai motivati, mai determinati, daca evoluam cu mai multa ardoare, am fi castigat. – Aveti sa-i reprosati ceva lui Hizo? – Nu. La echipa pe care o are este extraordinar ca ne aflam pe locul trei. Sa nu uitam ca in 2008, marele Peseiro, care avea un contract de doua milioane de euro, a adus noua sau zece jucatori straini pe care a platit, cu tot cu comisioanele impresarilor, zece milioane de euro. Dintre acestia, doar Spadacio si Fernandes au ramas la echipa, si a trebuit in acest an sa aducem numai copii. Noi, in aceasta vara, am cheltuit 20.000 de euro pentru aducerea de jucatori. Si iata ca Hizo se afla in primele trei locuri. – Da, dar nu am castigat niciun derby. – O sa fim o echipa de pluton clasata in primele trei. Sunt foarte bucuros pentru asta. – Cum comentati iesirea lui Gigi Becali de la finalul partidei? – L-am lasat sa tipe, insa eu i-am raspuns prin cantat: suntem peste tot acasa, portile ni se deschid. In rest, nu ma intereseaza. – Totusi, iarasi a jignit Rapidul. – Nu ma deranjeaza deloc ca Gigi Becali ne face tigani. De ce m-ar deranja? Om este si tiganul, si romanul, si chinezul, si africanul, si ortodoxul, si musulmanul. Toti suntem oameni, cu totii suntem egali! Lui Gigi Becali ii urez sa fie sanatos! – Cum comentati gestul lui Lazar din momentul schimbarii? – Aceasta situatie va trebui gestionata de Hizo, iar eu nu ma voi implica. Lazar va trebui sa dea socoteala pentru acel gest, este inadmisibil ce a facut. Hizo va avea grija de el. Si, pe aceasta cale, ii transmit lui Lazar sa-si revizuiasca purtarea, va trebui sa aiba grija pe viitor pentru ca nu este normal ce a facut. Trebuia sa vina sa ia loc pe banca si, in calitate de capitan, sa-si sustina echipa de pe margine. – Care mai este situatia lui Constantin? – Marius a jucat foarte bine, vom discuta cu el prelungirea contractului, insa trebuie sa demonstreze ca merita sa continue la Rapid. Prin evolutii, prin atitudine, prin caracter.