Finantatorul vasluienilor a negociat preluarea Rapidului, a ajuns la un consens cu patronul giulestenilor, insa a abandonat masa tratativelor dupa ce i s-a solicitat un avans. Razvan Scarlat Copos vrea, cel putin la nivel declarativ, sa se retraga din fotbal. Dupa tentativele esuate de a le vinde echipa lui Taher si Valvis, bossul de la Ana s-a reorientat si l-a contactat, in acest sens, si pe Porumboiu. Fostul mare arbitru a parut incantat de idee, mai ales ca, la vremea respectiva, FC Vaslui avea sanse minime sa prinda un loc de Europa League. Au urmat negocieri dure, insa, in cele din urma, cei doi afaceristi au stabilit si pretul corect al Rapidului: 20 de milioane de euro! Porumboiu l-a somat pe Copos sa rezolve litigiul pe care il are cu Taher, dupa care sa inceapa intocmirea actelor de vanzare-cumparare. Insa, imediat, patronul „alb-visiniilor” i-a facut omologului sau de la Vaslui o propunere soc: „Iti dau Rapidul din vara, insa am nevoie acum de un avans de 500.000 de euro ca sa platesc salariile fotbalistilor pentru a nu ramane liberi de contract. Ai incredere in mine, voi scadea acesti bani din pretul pentru care am batut palma”. Afacerist cu state vechi, Porumboiu (foto, meda-lion) nu a „muscat” si, aducandu-si aminte de ce au patit Ostahie, Tampiza, Valvis sau Taher, a sistat imediat negocierile. A revenit la Vaslui, unde va evolua in Europa League, si l-a lasat pe Copos sa priveasca la televizor cupele europene.