Copilul torturat si ucis ii spunea asistentei maternale „mama rea”
NECAJITA. Bunica baietelului omorat de asistenta a povestit ca a vrut sa ia copilul la ea, dar nu a fost bagata in seama DOR. Sumita Rostas si-a vazut copilul doar de doua ori in timpul in care micutul a fost incredintat asistentei maternale Marcela Fagarasanu Nepasare. Cand i-a fost adus copilul la puscarie, mama lui a vazut ca-i ceva in neregula si s-a plans, dar nu a fost luata in seama Silvana Patrascanu Dupa inmormintarea trista si saraca, bunica micutului Lucian Rostas, copilul de patru ani, torturat si omorat de asistenta maternala care ii avea in grija, a povestit de-a fir a par, toata viata chinuita a micutului. Argentina Rostas, bunica lui Lucian, a aflat de la televizor chinurile copilului si cum i-a murit nepotul. In aceeasi zi a venit la usa bunicilor si un echipaj de politie, sa le aduca vestea. „Lucian a stat la mine, de cand l-a facut mama-sa, pana la sapte luni. De atunci nu mai stiu despre baiat decat din vorbele lui Sumita, rar, cand am avut vesti de la ea. Fata a intrat la puscarie, iar Lucian a fost dat la Protectie, la prima femeie”, a povestit bunica. Dupa ce mama copilului a fost arestata pentru furt, Lucian Rostas a fost dat in plasament maternal Mariei Rus. Femeia l-a dus, o data pe luna, timp de doi ani de zile, in vizita la mama lui la penitenciar. „Sumita mi-a spus ca Lucian este foarte bine. Mi-a spus sa nu fac nimic, si sa nu incerc sa-l iau acasa, pentru ca femeia (prima asistenta maternala – n.r.) care il are in grija se poarta foarte bine cu el. Dar doamna aceea nu l-a mai putut tine, ca s-a imbolnavit, si Lucian a ajuns la asta care l-a omorat”, a continuat bunica. Argentina Rostas a mai spus ca Marcela Fagaraseanu l-a dus in vizita la mama lui pe Lucian doar de doua ori. Ultima data in iunie anul trecut. De atunci Sumita nu l-a mai vazut pe copil. „In iunie l-a dus la Sumita. Fiica-mea i-a dat o banana si o punga cu pufuleti, iar femeia i-a spus ca nu-i trebuie. Copilul era gros imbracat si se tinea scai de gatul lui ma-sa. A plans cand a plecat si nu vroia sa mearga cu asistenta. Ii spunea intruna „mama-rea, mama-rea”. Sumita zice ca i-a spus ca-l bate. Fata a incercat sa se planga, dar la arest nu au bagat-o in seama! Sa stiti ca fiica-mea l-a iubit tare pe baiat!”, a incheiat Argentina Rostas povestea.
Asistentii maternali ii puneau sa munceasca din greu
Doi copii, unul de opt, altul de zece ani, din localitatea vasluiana Gherghesti, aflati in grija unor asistenti maternali, sot si sotie, au fost scosi din plasamentul acestora, dupa ce s-a constatat ca erau exploatati prin munca. In urma unei anchete s-a descoperit ca cei doi copii erau obligati de asistentii maternali, in grija carora se aflau din primavara anului 2008, sa presteze munci fizice grele. Autoritatile pentru protectia copilului au fost sesizate de asistentul social al Primariei Gherghesti, anuntat la randul sau de vecinii familiei respective.
Copil maltratat la Botosani
Un alt asistent maternal, de data aceasta din Botosani, este anchetat de politie si acuzat ca maltrata un copil de 12 ani, luat in plasament. Un angajat al Directiei a vazut ca baiatul de 12 ani al familiei este plin de vanatai. Copilul a povestit ca a fost lovit de sotia celui care il luase in grija. A fost demarata o ancheta.