Copilul pesterii

CUNOSCATOR. Alin si-a luat in serios meseria de ghid, explicand turistilor toate tainele si povestile despre ursi, serpi sau vulturi GHID. David Alin Ionut cunoaste povestea pesterii de la un invatator din comuna Dambovicioara Pasiune. La 13 ani, Alin intra zilnic de 20 de ori in inima muntilor Razvan Bica La intrare in pestera Dambovicioara este coada. Dar nu o coada formata din turisti, ci din ghizi: 15 mogaldete de oameni se inghesuie in dreptul grilajului de la intrare asteptandu-si fiecare randul. Sistemul este foarte simplu: cate un pusti intra in pestera cu grupul sau, le face turul, apoi la iesire se asaza la coada pana ii vine randul din nou. „Pai intr-o zi normala, in timpul saptamanii castigam cam 20 de lei pe zi. In weekend merge mai mult. Dar sunt si zile in care nu faci nimic. Asta e, se mai intampla cand lucrezi pe bacsis” ne povesteste David Alin Ionut, ghidul nostru de 13 ani. In pestera, parca amplificata si de ecou, rasuna din toate partile poezia ghizilor: „In dreapta a fost barlogul ursului. Inainte, in aceasta pestera a fost un mare barlog de ursi. Un cap de sarpe acolo sus in spate, o aripa de vultur aicea sus, o piele de leopard si o laba de urs acolo jos?” Pustii au aceeasi tonalitate, aceeasi dictie si aceeasi poveste: „Totul a inceput mai de mult de la un invatator din comuna Dambovicioara, care i-a invatat pe copii povestea, iar acum ea se transmite de la unul la altul. Asa am invatat-o si eu, de la un prieten, care si el a invatat-o de la altcineva” ne explica Alin. Amuzat, pustiul continua: „Mai intai am invatat povestea, abia dupa ce am intrat in pestera si am vazut unde este laba de urs, unde sunt stalactitele, stalagmitele?” Desi incearca sa-si faca bine meseria, Alin este foarte amabil sa raspunda printre picaturi si la intrebarile noastre: „Aici era altarul pustnicului Pavel? Da, pai, intru cam de 20 de ori pe zi in pestera. Depinde cat de multi turisti vin. Sambata si duminica este mai aglomerat?” Urmandu-l printre cotloanele destul de intortocheate, ajungem intr-un loc mai stramt: „Atentie la cap si picioare!”, moment in care din sens opus se aud aceleasi cuvinte rostite de un alt ghid. „Unii mai vorbesc cat de cat franceza si engleza, dar cam putin? Uitati deasupra se afla pielea de leopard?” In pestera este destul de frig, desi afara este zapuseala. Singurii imbracati mai bine sunt turistii. Ghizii poarta doar niste bluze cu maneci lungi si pantaloni de trening. „Acum nu imi mai este frig. La inceput imi era, dar acum m-am obisnuit. Mai greu este cand iesi din pestera ca afara este foarte cald si ma molesesc” ne satisface curiozitatea Alin. Baiatul locuieste in comuna Dambovicioara din apropiere: „Vin pe jos in fiecare zi in timpul vacantelor si in week-end. Merg cam aproape 2 kilometri prin chei, dar nu mi-e frica pentru ca nu sunt singur. Suntem mai multi si venim cu totii. Dar cred ca pot merge si singur ca nu mi-e frica!” se faleste pustiul. Alin ne povesteste ca acasa are patru frati si o surioara: „Banii ii dau parintilor sa cumpere ei ce avem nevoie, ca eu nu am ce sa fac cu banii in munte, aici?” Desi prin mana lui au trecut sute de turisti, si romani si straini, Alin recunoaste ca romanii sunt cei mai darnici: „Strainii nu prea dau bacsis. Nu cred ca sunt obisnuiti. Romanii in schimb…” La plecare ne ureaza drum bun si fara a ne cere ceva se asaza linistit la coada asteptandu-si randul. Din pestera se aude ecoul unei povesti spuse parca la nesfarsit: „In dreapta a fost barlogul ursului?”