Copilul de un și jumătate din Bacău care a fost internat marți la spital, infectat cu coronavirus

Publicat: 14/03/2020 | 11:14

Copilul de un și jumătate din Bacău care a fost internat marți la spital, infectat cu coronavirus. Cazul a fost confirmat și de Ministerul Sănătății.

Un copil de un an și jumătate, din Municipiul Moinești, care a fost internat, marți, la Spitalul Județean din Bacău, împreună cu mama sa, a fost confirmat, astăzi, ca fiind infectat cu coronavirus. Marți i-a fost făcut un prim test, iar rezultatul a fost negativ, la fel ca și în cazul mamei. Sâmbătă dimineață, copilul a fost descoperit pozitiv, la a doua testare. Pacientul a fost trimis, în aceată dimineață, la un spital de boli infecțioase din Iași.

Copilul a ajuns la spital după primele semne de boală, după ce timp de mai multe zile a fost în grija unei mătușe, care venise din Italia, în data de 3 martie. Mătușa a fost testată, iar primul rezultat e negativ. La rândul ei, mama copilul a fost și ea testată, iar rezultatul a fost negativ.

Direcția de Sănătate Publică Bacău recoltează probe de la toți membrii familiei copilului testat pozitiv pentru coronavirus. Până se vor ști rezultatele, familia a fost izolată la domiciliu pentru a nu exista posibilitatea infectării și altor persoane.

Cazul a fost confirmat și de  Ministerul Sănătății, azi npapte, în jurul orei 01.00, fiind cazul cu numărul 91 din România, din cele 97 confirmate.

This browser does not support the video element.