Copilul de 12 ani care si-a impuscat prietenul e in stare de soc si repeta obsesiv: „N-am vrut, n-am vrut sa-l omor”
Teribilul accident s-a petrecut luni seara, cand Cristina Andrisan, fiul ei, Manuel, si prietenul acestuia, Florin, mergeau cu masina de la Rupea spre Palosu. Il duceau acasa pe Florin. La un moment dat, femeia a oprit masina si s-a gandit ca nu ar strica sa ii invete pe cei doi baieti sa traga cu pusca pe care o avea in masina. Arma, o Beretta cu un calibru de 20 de milimetri, apartinea sotului ei, care mai mergea cand si cand la vanatoare. Drept tinta, a asezat pe camp doua sticle si i-a pus pusca in mana lui Manuel. Acesta a tras, dupa care a intors arma spre celalalt baiat, care isi astepta randul. Manuel a manevrat gresit pusca si a apasat pe tragaci. Glontul a nimerit in cap, iar prietenul lui s-a prabusit. A murit pe loc. Cristina Andrisan a sunat imediat la politie. Oamenii legii au ramas stupefiati cand l-au vazut pe copilul de numai 12 ani cu un glont in cap, iar un altul in stare de soc. Trupul neinsufletit a fost preluat de medicii legisti, iar Manuel si mama sa au fost dusi la sediul politiei din Rupea. Imediat si-a facut aparitia si tatal, Eusebiu Andrisan, care a declarat ca nu stie cum a ajuns arma in mana copiilor. Dupa aceasta tragedie, Cristina Andrisan risca opt ani de inchisoare pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor, sotul ei are de platit o amenda de 5.000 de lei, iar minorul Manuel nu va raspunde in fata legii. De altfel, acesta era atat de tulburat incat repeta fara incetare „N-am vrut, n-am vrut”. Mama victimei s-a dus ieri sa isi ia copilul de la morga, devastata. „Nu vreau sa invinovatesc pe nimeni, dar nu e normal sa umble copiii cu arme… Doar ei stiu ce a fost acolo. Nici nu pot sa vorbesc de suparare”, spunea Genica Cosnean. Un caz similar, la Olt In ianuarie anul trecut a avut loc o asemenea tragedie si in comuna Tatulesti din judetul Olt. Un baiat de 13 ani si-a impuscat din greseala prietenul de doar 7 ani, in timp ce se jucau cu arma de vanatoare a tatalui sau. Dupa accident, Ionut Viorel Popa a fost consiliat psihologic o lunga perioada de timp. El a fost cercetat penal pentru ucidere din culpa, dar legea prevede ca ancheta nu se incheie cu trimitere in judecata in cazul minorilor.