Copil regasit dupa trei ani

De: Cancan
Publicat: 05/10/2007 | 00:00

SURPRIZA. Dupa ani de cautari, Maria isi pierduse speranta ca-si va mai vedea vreodata fiul Destin. Micutul fugar fusese luat dintr-o gara de o femeie si dus intr-un sat din judetul Vrancea Suzana Chelaru Mihai Constantin Ursache a disparut de acasa, din comuna ieseana Romanesti, in ianuarie 2004, pe cand avea opt ani. Cateva zile mai tarziu, Maria, mama micutului, a anuntat la politie absenta copilului, iar oamenii legii au inceput cautarile. Actiunile au fost ingreunate, insa, de faptul ca familia nu avea nicio fotografie cu Mihai, oamenii legii ghidandu-se numai dupa un portret-robot. Mai mult, acestia au aflat ca baiatul vorbeste cu dificultate si nu stie decat cum il cheama. Saptamana trecuta, politistii ieseni au fost anuntati de colegii lor de la IPJ Vrancea ca in comuna Malul a fost gasit un baietel de aproximativ 10 ani, care nu stie prea multe despre familia sa, si care ar corespunde descrierii lui Mihai Ursache. Copilul a fost dus de politistii vranceni la Centrul de Primire Minori din Focsani, iar Maria Ursache l-a recunoscut imediat. Micutul le-a povestit politistilor ca, dupa ce a plecat de acasa, a ajuns in gara Marasesti. Acolo a intalnit o femeie care l-a convins sa mearga cu ea si, pana saptamana trecuta, Mihai a ajutat-o pe aceasta la treburile gospodaresti si la pasunatul animalelor.