Copil de 3 ani și jumătate, trimis acasă în prima lui zi de grădiniță. E acuzat de comportament nepotrivit, părinții sunt revoltați
Început de grădiniță pe picior stâng pentru un băiețel de doar 3 ani și jumătate. Copilul din Bihor fost trimis acasă de către educatoare la nici măcar două ore după ce a fost adus. Directoarea a acuzat faptul că cel mic ar fi fost violent cu colegii săi de grupă, de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 34 din Oradea. Cazul a ajuns în atenția Inspectoratului Școlar Bihor.
Primul contact al unui băiețel din Bihor cu școala românească nu a fost deloc pe placul așteptărilor. Nici părinții nu au fost deloc mulțumiți de felul în care a fost primit băiatul lor, așa că au decis să facă povestea publică:
„În prima zi de grădiniță, copilul meu, de 3,5 ani, a fost trimis acasă de educatoarea sa, după 1,5-2 ore, chiar în prima zi din grupa mică. Soția mea a trebuit să-și ia o zi liberă de la lucru pentru a lua copilul de la grădiniță. Mi se pare inadmisibil ca un dascăl să nu poată să îl ajute pe copil să se integreze, ci să-l trimită acasă la nici două ore, fără măcar să ajungă să-mi cunoască micuțul”, a declarat tatăl copilului, Iosif Ciarnău.
Cum a justificat directoarea incidentul
Contactată de către aceeași publicație, directoarea susține că cel mic s-a apucat, în prima zi de grădiniță, să-și scuipe și să-și rănească ceilalți colegi. Mai mult decât atât, ar fi avut probleme de comunicare. Dată fiind situația, educatoarea, de frică, l-a „expediat” acasă.
„În dosarul de înscriere al copilului există un raport de evaluare, deoarece el nu verbaliza deloc, la vârsta de 3 ani și cinci luni. Tot în raportul de evaluare, este specificat și că micuțul și-a petrecut mult timp alături de sora sa, de 20 de ani (care avea în grijă propriul copil, în vârstă de 2 ani la momentul evaluării lui) și că are acces la tehnologie parte bună din zi.
Specialiștii le-au recomandat părinților renunțarea totală la tabletă, telefon, TV. Comportamental, în prima zi de grădiniță, s-a manifestat foarte violent, scuipând și lovind pe toată lumea. În acest context, de frica de a nu-și provoca vreun rău sieși și celorlalți copii, doamna educatoare a contactat-o pe mamă, pentru a vedea cum să reacționeze ca să-l calmeze. Părinții nu i-au spus nimic colegei mele când l-au adus la grădiniță și l-au lăsat în grija ei”, a declarat Cornelia Borz, directoarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 34 din Oradea.
(CITEȘTE ȘI: Ce salariu lunar primește o educatoare într-o grădiniță particulară din București)
Alternativa primită de părinți
Cornelia Borz susține că a apelat-o pe mama copilului și i-a propus să-l mute pe cel mic la Grădinița nr. 48. Femeia părea să fie de acord, dar a decis să nu-și mai lase micuțul pe mâna celor care l-au considerat atât de „violent”, la doar 3 ani și jumătate.
„Am sunat-o pe mămică și i-am propus o alternativă. Nu l-am dat afară, nu i-am spus să-l ia acasă sau că nu-l mai primim la grădiniță. Din contră, știind că unii copii se adaptează mai greu, i-am oferit mamei un loc, tot la secția maghiară, în grădinița noastră, dar în altă grupă din structura arondată nouă – Grădinița nr. 48. Pe moment, a fost de acord, spunând că este de acord. Am întrebat a doua zi educatoarele dacă a ajuns copilul și dacă s-a adaptat, însă acestea mi-au comunicat că nu l-au mai adus”, a adăugat directoarea.
În acest context, reprezentanții Inspectoratului Școlar au început să cerceteze situația pentru a vedea ce s-a întâmplat, de fapt, în prima zi de grădiniță a copilului:
„Încă suntem în faza de cercetare a problemei semnalate. Evident, este necesar punctul de vedere al părinților și al educatoarei, iar apoi decidem demersurile ulterioare”, a declarat Georgeta Bara, inspector de specialitate în educație timpurie, responsabilul de învățământul preșcolar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, pentru Bihor.ro.
(CITEȘTE ȘI: Scandal la început de an școlar! Educatoarea de la o grădiniță privată din Iași, prinsă făcând videochat)