Copil de 11 ani, înjunghiat pentru o boxă portabilă, în Iași
Un copil în vârstă de 11 ani a fost înjunghiat, vineri seara, în Iași, zona Cicoarei, de un grup de tineri care i-au furat o boxă portabilă. Băiatul și un alt prieten cu care juca fotbal au cerut ajutor la un spital din apropiere.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Iași, Ioana Laura Buștiuc, a declarat că se fac cercetări pentru tâlhărie calificată în acest caz.
„Am fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre faptul că un minor în vârstă de 11 ani, în timp ce se afla pe raza municipiului Iași, zona Cicoarei, ar fi fost deposedat prin acte de violență de o boxă portabilă de către un grup de tineri. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și se continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt urmând ca în funcție de cele constate să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, a spus Buștiuc.
Surse judiciare au declarat că băiatul rănit juca fotbal împreună cu un prieten pe un teren de sport din zona Cicoarei, când au apărut cei trei indivizi, care l-au lovit cu picioarele în zona capului și l-au înjunghiat în coapsa stângă.
Speriați, băiatul rănit și prietenul său au cerut ajutor la un spital privat din apropiere. Aici, copilul rănit a primit îngrijiri medicale și a fost transferat la Pediatrie, în stare stabilă. Celălalt copil nu a fost rănit și a fost dus acasă de către polițiști.