Copil de 11 ani, în stare gravă după ce a fost lovit de mașină pe o trecere de pietoni din Slatina
Un copil de 11 ani a fost transportat la spital, marți, după ce a fost lovit pe o trecere de pietoni, din Slatina, județul Olt, de o mașină condusă de o femeie de 28 de ani, care nu ar fi acordat prioritate.
Băiatul de 11 ani, din Slatina, fost lovit pe trecerea de pietoni, la intersecția dintre bulevardul Alexandru Ioan Cuza și strada Tunari, din municipiu.
”Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Slatina s-au deplasat la fața locului și din primele verificări a reieșit faptul că un băiat, de 11 ani, din Slatina, în timp ce se deplasa cu bicicleta, s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, fiind acroșat de un autoturism, condus de o femeie, de 28 de ani, din aceeași localitate”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
În urma impactului, copilul a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri medicale.
În acest caz se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.