Conturile lui Tariceanu ar putea desfiinta politia economica
Suparare. Premierul a fost foarte deranjat ca un ofiter i-a scotocit prin conturile bancare Andrei Dumitrescu Vasile Bica In urma cu o luna de zile, primul- ministru a anuntat ca doreste desfiintarea politiei economice. „Garda Financiara trebuie sa devina un instrument si mai puternic in combaterea evaziunii fiscale. Evaziunea fiscala este un fenomen care continua sa ne preocupe, chiar daca este in scadere”, a spus premierul la acel moment. Tariceanu a motivat decizia prin faptul ca in niciun stat din Uniunea Europeana nu exista astfel de structura. Informatia nu este adevarata, toate tarile UE avand in cadrul Politiei Nationale organisme de investigare a criminalitatii economice. In spatele deciziei lui Tariceanu pare sa stea o actiune nu tocmai ortodoxa a unui ofiter de la Directia de Spalare a Banilor a IGPR. Un comisar-sef se pare ca a verificat conturile premierului. Ofiterul care l-a suparat pe primul-ministru are si o sotie care lucreaza la Banca Nationala a Romaniei, din acest motiv exista suspiciuni ca el ar fi avut acces la unele informatii la care nu ar fi avut dreptul.
Politistul este vecin cu Tariceanu, la Snagov
Primul-ministru are un cont si un depozit in valoare de peste 80.000 de euro la ING Bank, un cont si un depozit in care se afla doar 23 de euro, la HVB Romania, un cont la aceeasi banca in care se gasesc 110 milioane de lei vechi si un cont in care se gasesc 40.000 de dolari americani. Nu se stie daca investigatiile ofiterului au fost efectuate cu privire la aceste conturi sau la altele, pe care premierul nu le are deschise la alte institutii bancare. Surse din interiorul DIICOT sustin ca investigatia nu a avut un rezultat concret, dar a reusit sa il enerveze foarte tare pe Calin Popescu Tariceanu. De mentionat este ca ofiterul are un teren in Snagov, aproape de locul in care premierul detine o casa de vacanta. Oficialii IGPR ne-au transmis ca respectiv un investigator nu ar fi controlat conturile premierului, dar au lasat sa se inteleaga ca dosarul s-ar afla undeva pe traseul Oficiului de Spalare a Banilor ? Parchetul General. Comisarul-sef despre care se vorbeste ca a controlat conturile lui Tariceanu este unul dintre politistii care are delegatie de la procurori pentru a ancheta astfel de cazuri. El a negat implicarea in ancheta, la fel cum a negat si faptul ca are un teren in acelasi loc in care premierul are casa de vacanta, fapt contrazis de propria declaratie de avere.