Controversatul Secureanu a dat în judecată Spitalul Malaxa, iar acum…
Florin Secureanu a pierdut procesul cu Spitalul Clinic “Nicolae Malaxa”! Avem decizia de ultimă oră a instanței! Fostul manager a dat unitatea medicală în judecată, a contestat faptul că a fost concediat, însă nu a avut câștig de cauză. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, toate detaliile.
Florin Secureanu a deschis, în luna mai, un proces contra Spitalului Clinic “Nicolae Malaxa” prin care contesta faptul că a fost dat afară. Controversatul personaj a susținut, sus și tare, că i s-a desfăcut ilegal contractul de muncă. În plus, avocatul său a precizat, la momentul respectiv, că, în mod normal, clientul său ar fi trebuit suspendat din activitate, nu concediat!
(VEZI AICI: A RENUNȚAT LA LIMUZINELE DE MULTE SUTE MII € PENTRU UN PEUGEOT VAI DE MAMA LUI…)
Magistrații au luat, recent, și o decizie în acest proces. I-au respins cererea! Astfel că Florin Secureanu a pierdut cazul. Nu a câștigat litigiul, lucru la care, cel mai probabil, nu se aștepta. Astfel că Spitalul Clinic “Nicolae Malaxa” a obținut o victorie de răsunet.
“Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității. Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul București Secția a VIII-a. Pronunțată azi, 21.09.2018, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței”, au decis magistrații.
(VEZI AICI: DIRECTORUL DE LA MALAXA, ”ÎNGROPAT” CU DOVEZI DE PROPRIII ANGAJAȚI!)
O lovitură cruntă pentru Florin Secureanu, care era, probabil, ferm convins că, într-un final, va avea câștig de cauză. Rămâne de văzut dacă fostul manager al Spitalului “Nicolae Malaxa” va face apel la această decizie. Cert este un singur lucru! CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, urmează să vă țină la curent cu desfășurarea procesului!
Florin Secureanu a stat aproape șapte luni în arest
Florin Secureanu a fost trimis în judecată de DNA în 15 mai 2017. Este acuzat că a conceput şi a pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-ar fi însuşit peste nouă milioane de lei din patrimoniul Spitalului Malaxa. Care, de altfel, s-a constituit parte civilă în acest caz. Fostul manager al unității medicale este judecat pentru delapidare. Cinci fapte, dintre care una cu consecinţe deosebit de grave şi luare de mită.
Florin Secureanu a fost manager al Spitalului Clinic ”Nicolae Malaxa” din Bucureşti în perioada 1 aprilie 2007 – 29 noiembrie 2016. Perioadă în care ”a conceput şi pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-a însuşit sume semnificative de bani din patrimoniul spitalului, în cuantum total de 9.144.053,4 lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Florin Secureanu a stat aproape şapte luni în arest preventiv. Anul trecut, pe 10 iulie, i-a rugat pe magistraţi să-l elibereze, arătând că şi-a recunoscut în totalitate faptele. Curtea de Apel l-a plasat pe milionar în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
(NU RATA: DEZVĂLUIRILE DIN PRESĂ L-AU SPERIAT PE MANAGERUL DE LA MALAXA! )