În urmă cu doi ani, Valentina Fătu a postat, pe rețelele de socializare, o imagine de la o petrecere. Alături de prezentatoarea TV și cântăreață era și Adriana Trandafir și încă o prietenă. Cel mai probabil, și-ar dori să nu fi apărut public într-o astfel de ipostază.
Mirela Vaia a negat, în repetate rânduri, că ar consuma alcool, dar o imagine de la o petrecere din anul 2012 demonstrează fix contrariul. La o petrecere, ca între fete, prezentatoarea de la „Acces Direct” și-a deschis o sticlă de bere. Zâmbitoare, a stat la poză, necrezând că imaginea ar urma să devină publică doar câțiva ani mai târziu.
„Pare că 2012 a fost un an bun! ???”
Potrivit surselor CANCAN.RO, Mirela Vaida ar fi avut un derapaj în urmă cu doi ani, când a fost invitată la emisiunea Te cunosc de undeva și l-a interpretat pe Pepe. Momentul cu pricina a fost difuzat pe micile ecrane la începutul lunii aprilie 2021, dar a fost filmat cu câteva luni înainte.
Pe platourile de filmare de la Romexpo, în intervalul 10:00 -14:00, prezentatoarea de la Acces Direct ar fi avut nevoie de puțin ajutor vocal și ar fi consumat nu mai puțin de o sticlă de whisky întreagă. Toți cântăreții știu clar că tăria ajută vocea, iar ea, activând în domeniul muzical poate că a vrut să folosească acest truc, dar a întrecut măsura și a fi băut o întreagă sticlă.
Poate că producătorii de la Antena 1 ar fi trecut cu vederea că „a călcat pe bec”, dat fiind faptul că mulți artiști au astfel de momente mai boeme, cu sau fără voia lor. Nu s-a putut să fie ignorată, oricât și-ar fi dorit, pentru că angajații au mirosit-o imediat, la propriu și la figurat. Ce a urmat? Cântăreața a cântat piesa „Cine, cine” a lui Pepe, dar s-ar fi certat cu unul dintre colegi, pe care l-ar fi și agresat.
După ce întreaga poveste a fost expusă, nu a venit cu nicio reacție publică prin care măcar să încerce să nege cele petrecute.
Prezentatoarea TV este cunoscută de o țară întreagă, după ce a apărut la Antena 1, timp de 14 ani. Chiar dacă emisiunea „Acces Direct” a fost mutată la Antena Stars, din luna februarie, a anului 2022, imaginea sa, încă, este asociată cu postul de televiziune la care s-a consacrat. Pe plan personal, Mirela Vaida este căsătorită cu Alexandru Vaida din anul 2009. Împreună, cei doi au trei copii: Carla, Vladimir și Tudor.
(CITEȘTE ȘI: Cu ce se ocupa, de fapt, Mirela Vaida înainte să ajungă celebră. A apărut o poză „buclucașă” din urmă cu 20 de ani)