Control judiciar pentru directoarea liceului din Bistrița, care făcea cumpărături personale din banii școlii. Și soțul femeii este cercetat penal
În urmă cu puțin timp, directoarea Liceului Agricol din Bistrița a fost pusă sub control judiciar pentru trei infracțiuni de delapidare. Femeia este acuzată și de faptul că a făcut cumpărături din banii școlii și că a vândut tabla provenită din renovarea sălii de sport.
Timp de 60 de zile, directoarea liceului din Bistrița care e acuzată de trei infracțiuni de delapidare va fi plasată sub control judiciar. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud confirmă că s-a deschis un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală pentru trei infracțiuni de delapidare, fapte comise de directorul unui liceu din Bistrița: folosirea autoturismului școlii în interes personal, încredințarea acelui autoturism soțului pentru a fi condus, achiziționarea unor unelte dintr-un magazin de specialitate din Bistrița, facturate de către liceul respectiv, achitate din fondurile liceului, bunurile fiind însușite de directoarea școlii.
Mai mult, femeia este acuzată și de faptul că a vândut cu 3.000 de lei tabla provenită din reabilitarea sălii de sport a liceului. Banii n-au fost băgați în contabilitatea liceului iar tabla a fost găsită de către procurori la cumpărător acasă.
Soțul directoarei este cercetat pentru complicitate la delapidare
Procurorii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar în care soțul directoarei este cercetat penal pentru complicitate la delapidare, întrucât și acesta utiliza în interes personal mașina Liceului Agricol.. Atât directoarea, cât și soțul său au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. Femeii i se interzice prin această măsură preventivă să mai exercite funcția care i-a și adus problemele penale.
De asemenea, nu are voie să părăsească țara, trebuie să se prezinte la Poliție întrucât este într-un program de supraveghere și nu are voie să ia legătura cu anumite persoane care au fost sau urmează să fie audiate în cauză.