În conferinţa de presă premergătoare meciului de astăzi cu ACS Poli Timişoara, Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj a ţinut să-l pună la punct pe Cornel Dinu după ce legenda lui Dinamo a declarat despre Ciprian Deac că ia pastiluţe pentru a arăta bine.
Dan Petrescu i-a lansat o invitaţie „procurorului” pentru ca acesta să vadă la faţa locului sala de forţă a clubului ardelean şi a vedea astfel secretul lui Ciprian Deac.
„Pe domnul Dinu îl invităm la sală, îl aşteptăm cu drag, şi atunci o să vadă secretul lui Ciprian. Dacă lua pastile, toată echipa trebuia să arate ca el. Ciprian este un băiat extraordinar, în niciun caz nu ar face ceva care nu l-ar ajuta pe el şi sănătatea lui. Stă patru ore în sală, cei care sunt aici cunosc situaţia, sunt şi eu mirat Nu am mai văzut un jucător să stea aşa de mult în sală. La început imi era teamă că nu se simte prea bine pe teren, dar a avut un sezon excelent”, a declarat Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj.
La finalul meciului din etapa trecută, câştigat de ardeleni la Vountari, Deac a ales să sărbătorească golul marcat dezbrăcându-se la bustul gol, iar Cornel Dinu l-a taxat imediat.
„Acest striptease masculin pe care îl face Deac e ceva… Este un corp cioplit de muşchi forţaţi, pe care e bine să-l ascunzi, în niciun caz să defilezi cu el pe terenuri. Acum este un apanaj al acestor săli de fitness care pe timpul nostru nu erau. Săli dotate foarte bine, dar nu este exclus să fie şi pastiluţe sau injectări pentru a da bine în faţa fetelor”, a declarat Cornel Dinu, penru Telekom Sport, după meciul dintre FC Voluntari şi CFR Cluj.
Cristi P.