Contra s-a lămurit: Naţionala, capitol închis definitiv pentru Ştefan Radu!

De: Cancan
Publicat: 20/11/2017 | 08:00

Contra a explicat întrevederea pe care a avut-o cu fundaşul lazial: „Am avut o discuţie de vreo 20 de minute cu Ştefan Radu după derby. I-am spus şi că am nevoie de el la naţională. Am încercat să-l conving, dar acum depinde de el ce decizie va lua. I-am spus multe lucruri, dar, sincer, nu cred că sunt mari şanse să se schimbe ceva. Mi-a explicat că au fost la mijloc şi nişte probleme medicale pe care le-a avut când a venit la lot, s-a accidentat destul de rău”.

În urmă cu o lună, Ştefan Radu a reiterat decizia sa de a nu se întoarce la echipa naţională şi a anunţat că îl aşteaptă pe Cosmin Contra, la Roma, „la o cafea”. „Credeam că lucrurile sunt definitiv lămurite. Nu există varianta să mai joc vreodată la echipa naţională. Ce-am decis rămâne bătut în cuie, nu dau înapoi. E categoric, e ferm”, declara fundaşul lui Lazio.

Contra şi Ştefan Radu au fost colegi la prima reprezentativă şi au jucat şase meciuri împreună. În 12 meciuri a îmbrăcat Ştefan Radu tricoul echipei naţionale, ultima dată în martie 2013. De atunci, el s-a aplecat asupra carierei de la Lazio, unde este unul dintre cei mai apreciaţi jucători. „Vreau să intru în primii 10 cei mai apreciaţi jucători care au îmbrăcat tricoul lui Lazio. Voi rămâne aici până la 41 de ani (n.r. – în prezent are 31 de ani)”, a declarat Ştefan Radu pentru Lazio Style Radio.

 

Cristi P.