Ultimele zile au fost cu adevărat nebuneşti pentru câţiva bucureşteni puşi pe distracţie, care în urma unor pahare în plus au cam încurcat mijloacele de transport care aveau să îi ducă până acasă.
CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a fost de faţă şi i-a întâlnit pe aceşti petrecăreţi despre care vă povesteam. Locul în care s-au petrecut respectivele episoade nu putea fi nici el unul mai prejos decât un club „fentos“ din nordul Capitalei. Însă, „magia“ s-a petrecut – la fel ca-n poveşti – abia după miezul nopţii.
Mai întâi, din respectivul local a ieşit un nuntaş care a încercat cu orice preţ să părăsească respectiva petrecere, cel mai probabil pentru a ajunge acasă. Spunem cu orice preţ, pentru că nici măcar nu a contat cum ajunge acolo, dacă e să ne gândim că s-a urcat pe un cărucior de bell-boy, cum sunt cele care ajută la căratul bagajelor în hoteluri. Doar că, dezamagit că nu porneşte, a decis să tragă un pui de somn. L-au trezit cel mai probabil bliţurile telefoanelor din mâinile celor care îl înconjurau, pentru că nuntaşul s-a găsit pus în ipostaza de vedetă, fiind filmat din toate unghiurile.
În paralel acestui episod, un alt cetăţean respectabil al Capitalei s-a cinstit prea tare, iar după mai multe pahare date pe gât a demonstrat că definiţia celebra care zicea de „consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii“ e cât se poate de adevărată. Asta pentru că – ceva mai norocos decât băiatul din căruciorul de bell-boy – a nimeri maşina care urma să îl ducă în siguranţă acasă. Însă nu în totalitate, pentru că în loc să se urce propriu-zis în autoturism, a ales, probabil la sfatul soţiei, să se urce în portbagaj.