Consumul de droguri a crescut în Europa, iar cocaina capturată a atins un nivel record. Din ce zonă a României au fost confiscate peste 90 de kg de canabis

Publicat: 23/09/2020 | 19:35

Potrivit unor statistici, consumul de droguri în rândul persoanelor cu vârste de la 15 la 34 de ani a rămas ridicat anul acesta. De altfel, capturile de cocaină au atins un nivel record în UE. Iar azi, în România, polițiștii au confiscat peste 90 de kg de canabis în urma unor a 19 percheziţii domiciliare.

Citește și: Klaus Iohannis îndeamnă românii să meargă la vot: “Nu e mai periculos decât mersul la cumpărături”

Consumul de droguri a crescut în Europa, iar cocaina capturată a atins un nivel record în UE

Recent a fost făcut public Raportul european privind drogurile pentru anul 2020 în care oficialii au dezvăluit că drogurile preferate de unii oameni sunt cocaina și canabisul. Documentul arată că 15% dintre adulții tineri (15-34 de ani) europeni, adică 18 milioane, au consumat canabis în ultimul an. Peste 25 de milioane de adulți (15-64 de ani), adică 7,6% din această grupă de europeni, au consumat în ultimul an canabis.

Nu rata: Se vinde vila unde au fost plănuite victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz din Primul Război Mondial. La cât a fost evaluat imobilul de referință pentru gloria Armatei

“Numeroși indicatori referitori la substanțele cel mai frecvent consumate sugerează că disponibilitatea drogurilor rămâne ridicată. Alături de evoluțiile din sfera producției, înmulțirea interceptărilor de cantități mari de cocaină, rășină de canabis și din ce în ce mai mult heroină transportate pe mare, deseori în containere intermodale, creează îngrijorări cu privire la infiltrarea grupurilor de criminalitate organizată în lanțurile logistice de aprovizionare, pe rutele de transport și în porturile mari”, a fost scris în raportul întocmit de Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (EMCDDA), relatează digi24.ro.

Peste 90 de kg de canabis confiscate de polițiști în Mureș

În urma acțiunilor făcute de oamenii legii în judeșul Mureș și Cluj, în prezent, 14 persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de risc şi mare risc fără drept.

“La data de 22 septembrie a.c., poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. din Târgu Mureş, au efectuat 19 percheziţii domiciliare, în judeţele Mureş şi Cluj, într-un caz de trafic de droguri de risc şi mare risc şi constituire a unui grup infracţional organizat. Din cercetări a reieşit că membrii grupării ar fi înfiinţat mai multe culturi de cannabis, atât indoor, cât şi outdoor. De asemenea, ar fi comercializat droguri de risc şi de mare risc către mai multe persoane. În urma percheziţiilor, a fost descoperite culturi outdoor de cannabis, constituite din 14 plante, cântărind aproximativ 95 de kg. şi au fost ridicate instalaţii necesare creşterii şi îngrijirii plantelor, sisteme informatice, precum şi 16.350 de lei şi 315 euro”, au declarat reprezentanți ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Târgu Mureş într-un comunicat de presă, conform stirileprotv.ro.

Potrivit comunicatului BCCO, în urmă cu o zi, opt persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi de mare risc au fost reţinute pentru 24 de ore, iar şase persoane au fost prezentate instanţei de judecată.

Astăzi, 6 persoane au fost prezentate instanţei, în vederea dispunerii măsurilor legale, iar celelalte două sunt cercetate sub control judiciar. Poliţiştii şi procurorii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc fără drept, cultivarea şi deţinerea de droguri de risc şi mare risc fără drept şi constituirea unui grup infracţional organizat”, a precizat BCCO.

Află și: Învățământul în vreme de pandemie! De la începutul anului școlar, 40 de școli au intrat în scenariul roșu. Cifrele anunțate de Ministerul Educației

Sursa foto simbol: pixabay.com/ro