ProSport l-a premiat pe Constantin Popovici la Gala Mari Sportivi 2023 pentru obținerea titlului mondial la sărituri la Campionatul Mondial de natație.
În cadrul evenimentului, ProSport a decernat trofee pentru sportivii care au triumfat în acest an și prin rezultatele lor au reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
„Anul 2023 înseamnă cel mai bun an din viața mea! Mă bucur că pot scrie istorie pentru natația românească. Am ieșit campion european, dar anul acesta am depășit toate așteptările și am ieșit campion mondial. Visez pentru 2024 să mă calific la Jocurile Olimpice și să-mi apăr titlul mondial.
La început lumea mă confunda cu David Popovici, dar acum lume știe cine este fiecare dintre noi. Fiecare are treaba lui, dar mă bucur să avem o coincidență de nume. În natația mondială suntem doi oameni cunoscuți foarte bine.
De la trambulina aia mare, de 37 de metri, sar doar doi români, eu și Cătălin Preda, care este și el vicecampion mondial, imediat în spatele meu. Sper să se țină după mine și să ținem steagul acolo sus.
Am vrut să spun și în seara asta, suntem deficitari la trambuline. Avem doar două bazine unde ne putem antrena. Cu toate astea avem rezultate bune și ne batem cu cele mai bune țări din lume. Sper ca pe viitor să se construiască alte baze sportive.
Le-aș spune părinților că nu există doar înotul există și un sport frumos, numit sărituri la trambulină. Merită ca cei mici să încerce acest sport minunat”, a declarat Constantin Popovici pentru ProSport.
Sportivii Constantin Popovici şi Cătălin-Petru Preda au câştigat medalia de aur, respectiv medalia de argint, în competiţia de high diving, 27 m, din cadrul Campionatului Mondial de nataţie de la Fukuoka disputat în iulie.
Popovici a obţinut 472.80 puncte, în timp ce Preda a obţinut 438.45.
Pe locul trei s-a clasat francezul Gary Hunt, cu 426.30 puncte.