Constantin Iacov este hotarat sa-i ia locul lui Mircea Sandu

De: Cancan
Publicat: 08/01/2010 | 00:00

1. De ce candidati la sefia FRF?

– Pentru ca cineva trebuie sa reuseasca o data sa sparga aceasta gasca din fotbalul romanesc si care judeca totul numai in functie de propriul interes. Am ajuns practic la cel mai jos nivel, iar din aceasta mocirla nu se mai poate iesi decat cu un om care sa nu fie dator unora sau altora, si care sa restructureze de la A la Z tot ce inseamna activitatea fotbalului.

2. Credeti ca aveti vreo sansa, tinand cont ca Mircea Sandu este o fosta glorie si pare invincibil?Trebuie sa destramam un mit. Acela ca daca nu ai fost sportiv de performanta, nu esti indreptatit sa conduci o federatie. FRF este o institutie care trebuie gestionata de profesionisti. Federatiile puternice din Europa au in conducerea executiva oameni superpregatiti in domenii ca management si marketing si care nu au avut nici o legatura cu activitatea sportiva. De exemplu, in iunie 2009 a fost numit ca manager al federatiei engleze Ian Watmore, care este licentiat in matematica si management si a lucrat timp de 24 de ani in domeniul IT. Ce legatura are acesta cu fotbalul? Probabil ca inainte de a fi numit, niciuna, dar cu siguranta este un profesionist in domeniul managementului. De asemenea, exemplele pot continua cu Spania sau Franta. Nu e important ce ai fost, ci ceea ce stii sa faci concret.

3. Ce i-ar determina pe membrii afiliati sa va voteze pe dumneavoastra in detrimentul lui Mircea Sandu? La noi se moare cu dreptatea in mana la comisii, iar la FRF reprezentantii cluburilor vin ca la Mecca, dar nu sunt bagati in seama. Si aici ma refer la marea majoritate a echipelor, nu la cei care au intrarile facute si care dicteaza dupa bunul plac. Prezenta mea in fruntea federatiei le-ar garanta ca vor exista sanse egale pentru toata lumea si nimeni nu va mai fi mai presus de lege. Ma voi lupta sa redirectionez bugetul care astazi se risipeste pe salarii si cheltuieli pentru angajatii federatiei catre cei care au cu adevarat nevoie de acesti bani.

4. In Romania, criza economica ne-a afectat pe toti. Care ar fi prima masura anticriza care ar trebui luata in fotbal?Voi solicita Adunarii Generale sa voteze reducerea salariului presedintelui FRF de la 4.000 de euro la un euro. Vreau sa ma duc la federatie sa fac treaba, nu sa ma imbogatesc din fotbal, cum au facut-o unii timp de 20 de ani. De asemenea, nu mai vreau sa aud ca toata lumea din federatie, inclusiv femeile de serviciu si portarii sunt premiati la fiecare calificare a echipei nationale. Banii trebuie dramuiti, nu risipiti aiurea. Inchipuiti-va ca actuala conducere are prins in bugetul pe 2010, an de criza, cheltuieli pentru salarii si colaboratori de circa 7 milioane de euro pe an. E un adevarat jaf!

5. Credeti ca toti cei care nu-l mai vor pe Mircea Sandu presedinte se vor reorienta spre dvs acum, ca ati ramas singurul oponent serios?In mod sigur. Prin faptul ca Gica Popescu nu s-a inscris in lupta, am devenit principalul adversar al actualului presedinte al Federatiei si singurul care il poate invinge. Iar lumea incepe sa constientizeze ca acest lucru e mai mult decat posibil, nu sunt doar niste vorbe aruncate in vant.

6. Ce veti schimba pentru a fi un presedinte mai bun decat actualul? Credeti ca acest sistem existent poate fi doborat numai prin schimbarea presedintelui?In primul rand, voi fi un presedinte care se implica, care va merge peste tot in tara si ma voi bate pentru a gasi fondurile necesare de la autoritati pentru a-i ajuta in special pe cei din fotbalul mic, dar cu nevoi foarte mari. Sistemul nu poate fi invins de unul singur, fara discutie. In momentul in care voi veni la federatie, voi aduce cu mine o echipa de adevarati profesionisti, nu de fosti ospatari reprofilati peste noapte in conducatori. Va garantez ca in doi ani de zile bugetul federatiei, care astazi e de 17 milioane de euro, il voi dubla.

7. In prima liga toata lumea viseaza la milioanele din Champions League, dar cu ceilalti din fotbalul mic ce facem? Tot in mocirla vor fi uitati?O sa fiti suprinsi. O federatie serioasa are in primul rand grija de baza fotbalului. Liga 1 si echipa nationala sunt varful piramidei. Ca urmare, imi voi concentra eforturile in a-i ajuta pe cei de la baza. Voi infiinta centre zonale de excelenta, asa cum era pe vremuri Luceafarul, care strangea crema fotbalului romanesc juvenil. Asa s-a nascut Generatia de Aur. Imi doresc ca pana la sfarsitul mandatului sa renasc inca o Generatie de Aur. Apoi, ii voi ajuta pe cei mici sa supravietuiasca. Pentru un an sau doi federatia va suporta baremurile pentru arbitri si observatori pentru toate echipele din liga a doua si a treia. Daca tot are federatia contract de sponsorizare cu Dacia, de ce sa nu profitam si sa ajutam cu cate o masina pe cei din ligile inferioare.

8. Ce parere aveti de echipa nationala? Ne vom mai califica in viitorul apropiat la vreun turneu final?M-a durut foarte tare infrangerea cu 5-0 de la Belgrad, dar din pacate acela este rezultatul neputintei fotbalului romanesc. Ca sa ai o nationala puternica, trebuie sa ai tot timpul jucatori de valoare care sa faca concurenta senatorilor de drept. Nu vedeti ca din spate nu vine mai nimic? Ne uitam la performantele echipei de seniori si ne doare, dar reprezentativele de juniori sunt mai mereu ciuca batailor, la scoruri de maidan. In aceste conditii, chiar este o minune ca nationala noastra inca se mai gaseste in urna a doua valorica. Si daca nu vom face urgent ceva, ne vom uita la turneele finale doar la televizor.

9. Ce-i veti spune in ziua de dupa alegeri lui Mircea Sandu?La revedere, domnule fost presedinte!