Consiliera lui Obama, prinsa de paparazzi la Bucuresti
DESTINATIE. Cele doua limuzine ajung la Palatul Elisabeta direct de la Aeroportul Otopeni unde Betsy Myers este asteptata de familia princiara PRIETENIE. Dupa ce a schimbat cateva vorbe cu fostii consilieri ai lui Oprescu, bucurandu-se de revedere, consiliera lui Obama a intrat in Curtea Palatului Ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic special, in dimineata zilei de sambata biroul de presa al principelui Radu anunta ca in jurul pranzului va sosi la Bucuresti doamna Betsy Myers, director executiv al campaniei prezidentiale a lui Barack Obama, presedintele SUA. Ella Nica Obisnuiti cu „discretia”, am fost prezenti la Otopeni pe la orele 11.30, sambata, cand stiam ca va ateriza avionul ce o aducea la Bucuresti pe sefa de campanie a lui Obama. Doua limuzine au fost trimise in intampinare si, surpriza! Din una dintre limuzine a descins fostul consilier al lui Oprescu, Cornel Comsa. Acesta a plecat din echipa lui Sorin Oprescu, in urma cu doar cateva zile, pe motiv ca are treaba anul aceasta intr-o campanie „nationala”. Comsa si Myers au urcat in una dintre masini, iar in cealalta doi angajati ai Casei Regale, dupa care automobilele au plecat catre Palatul Elisabeta. A doua echipa de fotoreporteri Cancan astepta intre casele in reparatie din Muzeul Satului, si nu degeaba! In parcarea din fata palatului, echipa lui Oprescu avea sa se completeze cu Victor Dumitriu, fostul sef de campanie al lui Sorin Oprescu la Primaria Generala a Capitalei. Dumitriu si consiliera lui Obama pareau ca se cunosc destul de bine, pentru ca el si Betsy Myers s-au imbratisat cand distinsa doamna a coborat din masina. Au urmat apoi cateva ore inauntrul zidurilor „Casei Albe” din Herastrau, iar seara, un adevarat recital la televizor – editie speciala la TVR 1, trimisii in direct de la palat, toate cu un mesaj ponderat care ne lasa doar sa presupunem anumite lucruri. Sefa de campanie a presedintelui Statelor Unite ale Americii a fost mai explicita in legatura cu intentiile americanilor in Romania, principele Radu lasand insa totul in suspans. Intrebata de reporteri de ce a venit la Bucuresti si daca echipa lui Obama va sustine vreun candidat la prezidentiale anul acesta, Myers spus ca are un mare respect pentru familia regala romana si, daca principele Radu se hotaraste sa candideze, atunci acesta este singurul candidat pe care l-ar sustine. Va vom tine la curent cu mersul acestei vizite, cel putin interesante.