Invitat în cadrul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, Connect-R, pe numele lui real Ştefan Mihalache, a vorbit despre consumul de cocaină, ocazie cu care a recunoscut că a avut o perioadă când se droga în fiecare zi, împreună cu mai mulți prieteni. Apariția artistului a reprezentat prilej de glumă pentru Dani Oțil, în cadrul show-ului matinal pe care îl prezintă la Antena 1.
În cadrul matinalului “Neatza cu Răzvan și Dani”, Dani Oțil a prins momentul perfect de a-l ironiza pe Connect-R, făcând referire la viciile cu care s-a confruntat, în trecut, artistul și despre care a vorbit la emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”.
La un moment dat, Dani Oțil a spus că nu s-a simțit prea bine în ultimul timp, astfel că soluția a fost să bea o gură de pălincă oferită de Nicolai Tand. Prezentatorul TV a precizat că, atunci când cauți soluții pentru probleme cu care te confrunți, aceasta este prima etapă, după care urmează drogurile și, în final, prezența în emisiunea lui Denise Rifai.
“M-am speriat, am crezut că te simți și tu rău ca și mine. Eu m-am simțit puțin rău. Dar am luat o pălincuță de la colegul meu, Nicolai Tand, să-i dea Dumnezeu sănătate. Servită de Florin Ristei, impecabil. Și…Bă, faza 1, alcoolul. Faza 2, drogurile. Și după aia mergem la Denise Rifai”, a spus Dani Oțil.
(VEZI AICI: CONNECT-R, ATAC LA ADRESA LUI ALEX VELEA: „VREAU SĂ VĂD CĂ PÂNĂ MÂINE POȚI SĂ FACI SENZAȚIE ȘI CU CE AI IN STILOU”)
Recent, Conncect-R a dezvăluit că s-a drogat prima oară cu cocaină în 2009. Praful îi dădea o stare de extaz și îl ținea în priză pentru toată ziua, mai ales că în perioada respectivă era mereu pe drumuri, având multe concerte.
“M-am drogat foarte mult timp, din 2009, până în 2014/2015. Am dat la un moment dat de cocaină, care a fost o îmbinare a unei stări de extaz extraordinară cu faptul că suplinea lipsurile lăsate de oboseală. Noi alergam foarte mult, aveam şi nouă concerte într-o săptămână, eram foarte obosiţi. Când trăgeam câte o linie de cocaină, eram forţă până dimineaţă”, a spus artistul.