Connect-R, mesaj de ultimă oră pentru toți fanii săi ! E nevoie de ”Încredere”!

De: Cancan
Publicat: 12/09/2018 | 14:12

 Connect-R este un artist complet, iar de-a lungul carierei a experimentat atât rolul de cântăreț, cât și pe cele de compozitor, actor, prezentator TV, dansator sau producător. La numai 8 ani era deja un talentat dansator. Apoi, la 15 ani, hip-hop-ul a devenit una dintre marile sale pasiuni. A intrat pentru prima dată în atenția publicului în 1997 ca vocalist și mai târziu ca membru al formației hip-hop RACLA.

A avut de-a lungul anilor colaborări cu Loredana, Arsenium sau Simona Nae. De fiecare dată a adus pieselor amprenta sa de R’n’B condimentat cu rap Jamaican. În vara lui 2012, Connect-R a lansat „imnul verii” odată cu piesa „Vara nu dorm”, care s-a menținut pe primele locuri timp de 22 de săptămâni. Următoarele piese, „Dă-te-n dragostea mea” și „Tren de noapte”, au devenit și ele hit-uri. Are trei albume lansate până acum: „Dacă dragostea dispare” (2007), ”From Nothing to Something” (2012) și „Drăgostit” (2016).

Connect-R, despre „Încredere” în cel mai recent clip al său

„Încredere” este cuvântul cheie al celui mai nou clip semnat Connect-R. Toți avem nevoie de încredere, fie că este vorba de încredere în noi înșine sau în cei din jur. Cu versuri oneste, semnate de artist în colaborare cu George Hora, piesa „Încredere” are un mesaj în care fiecare se poate regăsi la un moment dat.

Connect-R – Încredere

Muzica și versurile acestei melodii sunt semnate de George Hora și Stefan Mihalache (Connect-R). Orchestrația aparține lui Paul Iorga și Răzvan Matache.

„Încredere” este single-ul pe care artistul îl lansează după „Vinovat”. Piesa adunat aproape 3 milioane de vizualizări pe YouTube de la începutul verii și până acum.

Connect-R – Vinovat

Global EntertainmentGlobal Records, casă de discuri, Global Booking, agenție de impresariat, și Global Influencers, agenție de influencers marketing, reprezintă artiști de top precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, Lariss, Nicoleta Nucă, Karmen, Lucia, MIRA, Lori Ciobotaru, Vanotek și influenceri de referință precum Alina Ceușan, Carmen Grebenișan, Laura Mușuroaea, Codin Maticiuc, BRomania, Flick, Laura Giurcanu, Selly și mulți alții.