Pe lângă talentul muzical, care l-a adus în atenția publicului cu mai bine de două decenii în urmă, Connect-R pare să mai aibă și alte veleități, pe care le-a ținut ascunse. Cunoscut mai ales pentru piesele solo, dar și pentru cele alături de trupa R.A.C.L.A, Connect-R a ales muzica după ce primul său vis nu s-a putut materializa.
Artistul s-a născut cu o problemă la inimă, fapt care l-a determinat să renunțe la cariera de fotbalist. Ștefan Relu Mihalache se autoproclamă drept un potențial fost fotbalist talentat, mai ales în poziția de atacant, unde era foarte tehnic și se simțea confortabil.
Connect-R a jucat la nivel profesionist timp de șase sezoane, între 10 și 16 ani, fără a fi integralist, pe fondul problemelor de sănătate. Antrenorul echipei la care activa îl introducea pe cântăreț doar la nevoie, în jumătatea reprizei a doua, pentru a nu-i pune viața în pericol.
“A fost marea mea iubire și marea mea dezamăgire, în același timp. Aș fi fost un fotbalist extraordinar. Șase ani de zile am jucat fotbal profesionist, între 10 și 16 ani.
Și, pentru că m-am născut cu o mică problemă la inimă, eram jucător de jumătatea reprizei a doua, tot timpul.
Jucam vârf și eram foarte tehnic!”, a povestit Connect-R în podcastul „Lucruri simple”, al lui Horia Brenciu.
În cadrul unei emisiuni de televiziune, Connect-R și-a deschis sufletul și a vorbit despre părinții lui. Cântărețul a mărturisit că mama lui lucrează ca vânzătoare, iar tatăl, în vârstă de 66 de ani, își dorește să cânte într-un restaurant.
„Mama merge şi acum să vândă la tarabă. Asta îi place ei. Acum tata mi-a cerut să-i caut un contract într-un restaurant, unde să meargă să cânte”, a spus Connect-R în emisiunea lui Cristi Brancu, de la Prima TV.