Connect-R, dezvăluire incredibilă: “M-am drogat foarte mult timp. Trăgeam câte o linie de cocaină, eram forță până dimineață”
Invitat în cadrul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, Connect-R, pe numele lui real Ştefan Mihalache, a vorbit despre consumul de cocaină, ocazie cu care a recunoscut că a avut o perioadă când se droga în fiecare zi, împreună cu mai mulți prieteni.
Conncect-R a dezvăluit că s-a drogat prima oară cu cocaină în 2009. Praful îi dădea o stare de extaz și îl ținea în priză pentru toată ziua, mai ales că în perioada respectivă era mereu pe drumuri, având multe concerte.
(VEZI AICI: CONNECT-R, ATAC LA ADRESA LUI ALEX VELEA: „VREAU SĂ VĂD CĂ PÂNĂ MÂINE POȚI SĂ FACI SENZAȚIE ȘI CU CE AI IN STILOU”)
“M-am drogat foarte mult timp, din 2009, până în 2014/2015. Am dat la un moment dat de cocaină, care a fost o îmbinare a unei stări de extaz extraordinară cu faptul că suplinea lipsurile lăsate de oboseală. Noi alergam foarte mult, aveam şi nouă concerte într-o săptămână, eram foarte obosiţi. Când trăgeam câte o linie de cocaină, eram forţă până dimineaţă”, a spus artistul.
Connect-R, despre consumul de cocaină: “. Dimineaţa simţeam o răceală, o transpiraţie pe piept, dar şi palpitaţii puternice”
Într-un final, Connect-R a realizat că drogurile îi fac rău, motiv pentru care a decis să renunțe la consum. Sevrajul, pur și simplu, îl distrugea. Puternic din fire, artistul nu s-a internat într-un centru special, a făcut doar terapie de grup alături de prietenii lui.
“Mi-am dat seama că sistemul imunitar se cam slăbeşte şi ar trebui să renunţ. O făceam la modul constant, cred că zilnic. Efectiv, mă dureau organele. Dimineaţa simţeam o răceală, o transpiraţie pe piept, dar şi palpitaţii puternice. În momentul ăla, am zis gata, nu mai există aşa ceva. Nu a fost greu când m-am lăsat, noi am făcut terapie în grup, fără să mergem undeva. Eram un grup, care făceam acelaşi lucru constant. Toţi şase am spus stop”, a declarat Connect-R la în cadrul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”.