Connect-R, concurent la „Te cunosc de undeva”! Ce alte vedete participă
“Te cunosc de undeva!” revine din 8 septembrie, la Antena 1, cu cel de-al treisprezecelea sezon și noi concurenți dornici să intre în fascinantul joc al transformărilor totale. Connect-R, Mihai Trăistariu, Romică Țociu, Alin Gheorghișan și Jean de Craiova vor urca în acest sezon pe scenă.
„De ani de zile îmi doream să vin la “Te cunosc de undeva!” și mă bucur că, în sfârșit, acest lucru se întâmplă. Aș vrea ca această emisiune să mă schimbe radical, să mă ajute să mă descopăr și să mă dezvolt pe partea de show”, spune Mihai Trăistariu.
“Când m-au sunat să mă invite, am crezut inițial că au greșit numărul… (râde). După o zi de gândire, am acceptat. De ce? Pentru că îmi place show-ul și felul în care s-a dezvoltat. Dar și pentru că am simțit că are nevoie de talentul și determinarea mea”, adaugă Romică Țociu, amuzat.
La rândul său, Alin Gheorghișan, artist la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” din București, spune că s-a bucurat mult atunci când a fost invitat să participe la show. “Această invitație înseamnă foarte mult pentru mine. Mi-am dorit să vin în primul rând pentru că iubesc acest format care presupune să cânt și să joc și, în al doilea rând, pentru că îmi doresc să mă fac cunoscut”, spune Alin.
„M-am convins că e bine să vin!”
“M-am convins că e bine să vin la “Te cunosc de undeva!”, pentru că este o experiență nouă din care pot învăța multe. De asemenea, am vrut să ies din starea mea de confort și, de ce nu, să-mi creez noi amintiri”, spune și Connect-R.
Pentru Jean de la Craiova aceasta este a doua participare la “Te cunosc de undeva!”. “De data asta voi fi un perfecționist. Și vreau să le demonstrez telespectatorilor că pot cânta orice gen de muzică. De când am participat prima dată (n.n. în sezonul patru) și până acum mi s-a mai descâlcit limba și mă simt mai în elementul meu. Cred că o să mă amuz teribil alături de noii mei colegi”, adaugă Jean.
Alături de Connect-R, Mihai Trăistariu, Romică Țociu, Alin Gheorghișan și Jean de Craiova, pe scena de la “Te cunosc de undeva!” vor concura în acest sezon Raluka si Ana Baniciu, Alexandra Velniciuc, Carmen Rădulescu și Barbara Isasi, solista trupei Mandinga.