Connect-R este unul dintre artiștii apreciați din România și cu numeroși fani. Fiecare concert al acestuia este sold out, iar cariera sa este în plină ascensiune. Însă, artistul intenționează să oprească totul aici. Deși ar putea să mai activeze încă mulți ani, cântărețul deja și-a anunțat retragerea de pe scena muzicală. Când o să își închei Connect-R cariera?
Invitat în cadrul unui podcast, Connect-R a făcut un anunț la care nimeni nu se aștepta. Se pare că viața de artist, mereu pe drumuri și extrem de aglomerată, l-a obosit. Așa că se gândește să își închei cariera muzicală. Acesta a dezvăluit că o să mai activeze timp de numai doi ani, iar apoi se va retrage. În acest interval, Connect-R intenționează să mai bifeze câtva concerte mari, puțină muncă de studiu și gata. Cântărețul și-a motivat alegerea spunând că efortul pe care îl depune în prezent l-a afectat, cauzându-i probleme de sănătate, iar corpul lui nu mai duce volumul de muncă.
Intențiile lui Connect-R par să fie cât se poate de serioasă, mai ales că artistul deja și-a făcut palanul pentru viața de după scenă. Vrea să se concentreze pe sine, să se redescopere, să călătorească și să se îndrepte către alte orizonturi.
„O să fac un anunț în premieră. Suntem în 2023. În maxim doi ani fratele tău se retrage ușor, ușor. Voi rămâne în studio foarte mult și probabil că o să mai fac câteva concerte mari. Vreo 4-5 în niște săli mai mari din țară, din București evident, și cam atât. Viața nu e doar turneu, aplauze și bani. Vreau să mă plimb, vreau să văd lumea asta.
Nu mai pot să stau în scaunul de mașină kilometri întregi. Anul trecut, șoferul meu a mers cu perfuzii după el, eu am făcut o criză de rinichi. E mult, e foarte mult. Undeva trebuie să se oprească. În doi ani, gata”, a declarat Connect-R, în cadrul podcast-ului realizat de Radu Țibulă.
Connect-R deja a început să își concentreze atenția și către alte domenii. Chiar mâine, 25 mai, artistul va lansa prima lui carte, ce se intitulează „Din livada cu nuci”. Artistul a dezvăluit că, printre altele, unul dintre subiectele abordate în carte sa este divorțul de Misha. Contextul și motivele separării sunt detaliate și la fel și relația specială pe care au reușit să o păstreze după despărțire.
În anul 2013 Connect-R și Misha se căsătoreau, însă mariajul lor a durat numai cinci ani. Chiar dacă au semnat actele de divorț, cei doi au rămas în relații extraordinare și împărtășesc în continuare sentimente frumoase unul pentru altul. Numele cărții pe care artistul o să o publice are legătură tot cu relația cu artista. Pe vreme în care erau căsătoriți, aceștia locuiau într-o casă ce avea o livadă cu nuci.
„Totul se datorează ei. Noi suntem divorțați de 5 ani, dar toate vacanțele ni le-am făcut împreună. Ne simțim bine împreună. E meritul ei. Ea e o doamnă. Motivul real al despărțirii noastre este în cartea mea. Pe 25 mai lansez cartea”, a mai spus Connect-R.